Apărarea, bat-o vina!

vineri, 24 noiembrie 2017, 02:43
3 MIN
 Apărarea, bat-o vina!

Viktoria Plzen – FCS Bucureşti 2-0 (0-0) în etapa a V-a a grupei G din Liga Europa la fotbal

Viktoria: Hruska – Reznik, Hejda, Hubnik, Limbersky –Hrosovsky, Horava  – Petrzela (’88 – Zivulic), Kolar (’84 – Cermak), Kopic – Reznicek (’66 – Bakos). Antrenor: Pavel Vrba. 

FCSB: Vlad – Enache, Planic, Bălaşa, Morais – Popescu, Filip (’46 – Nedelcu)– Golofca (’46 – Tănase), Man, Coman (’64 – Budescu) – Alibec. Antrenor: Nicolae Dică

Arbitru: Ivan Bebek (Croaţia); Cartonaşe galbene: Man, Enache, Budescu

1-0, min. 50: pasă peste linii a lui Hrosovsky, Petrzela preia şi înscrie de la 8 metri; 2-0, min. 76: Petrzela trece ca pe bulevard prin flancul stâng al apărării bucureştene, a centrat perfect pentru Kolar, Vlad a respins şutul acestuia, dar Kopic a preluat balonul şi a înscris, cu pieptul, peste portar.

La Plzen, antrenorul FCSB a folosit exact formula ordonată de Gigi Becali. I-a dat şansa tânărului Vlad să joace într-un meci de Europa League, l-a plasat în spatele vârfului Alibec pe Dennis Man, pentru că zice antrenorul din fotoliu că iese mai uşor în evidenţă din acea postură, l-a reîncălzit de dragul chinezilor pe Golofca şi (se putea altfel?) l-a titularizat pe Alibec în avanposturi. Însă, fie din cauza pubalgiei care îl tot chinuie din vară, fie din alte cauze oculte, Alibec a dezamăgit din nou profund. Denis (cu un singur “n”) a primit două pase ideale de la Coman, care l-au lansat spre poartă. În prima fază (’20) a sprintat perpendicular pe poartă dar a tras slab în Hruska, în cel de-al doilea, niţel lateral stânga, s-a împiedicat singur-singurel în careu deşi nu se era nici ţipenie prin apropiere (’35). În plan pozitiv, Denis i-a servit şi el lui Coman o centrare exact în faţa porţii, dar Florinel a ratat preluarea care ar fi însemnat gol aproape sigur. Fireşte, liderul incontestabil al campionatului ceh a fost mai interesat de rezultat, dovada fiind situaţia din grupă. Pavel Vrba a folosit cam tot ce are mai bun Viktoria la ora actuală cu excepţia vârfului Krmencik (accidentat), a câştigat clar posesia şi a avut mai multe ocazii, cele mai mari fiind în min. 12, când Vlad a ieşit bine în faţa lui Kolar, servit de Petrzela, sau mai ales în min. 33, când Enache a scos de pe linia porţii diagonala înşelătoare a lui Reznicek. Însă situaţiile cele mai clare au aparţinut oaspeţilor, în afara amintitelor isprăvi ale duetului Coman – Alibec, putându-se menţiona şi un şut cu un efect neaşteptat al lui Golofca (‘7) trecut pe lângă poartă.

Dică a făcut două schimbări la pauză, dar nu s-a atins de apărare, deşi flancul stâng a scârţâit încă din prima repriză. La fel s-a întâmplat în min. 50, când Morais n-a sesizat pasa lobată a lui Hrosovsky şi l-a lăsat, practic, pe Petrzela să deschidă scorul. După gol, cehii au cedat iniţiativa, iar FCSB a încercat să arate că nu glumeşte. Bălaşa a executat foarte bine două lovituri libere (una “stricată” de Enache), iar Alibec a înscris în min. 67, dar golul a fost anulat pentru un fault în atac într-o fază anterioară. Din nefericire, apărarea a gafat din nou şi, o singură paradă a lui Vlad n-a fost de ajuns. Viktoria obţine un succes care îi asigură calificarea datorită rezultatelor directe cu Lugano (4-1, 2-3), iar FCSB rămâne pe primul loc, dar poate fi întrecută de Plzen, dacă nu bate formaţia elveţiană.

Celălalt meci al grupei G: FC Lugano – Hapoel Beer Sheva 1-0. Carlinhos (’50). Clasament: 1. FCSB – 10 p; 2. Plzen – 9 p; 3. Lugano – 6 p 4. Beer Sheva – 4 p. Ultimele meciuri: FCSB – Lugano, Beer Sheva – Plzen.

Comentarii