Apple vrea să lanseze noi laptop-uri MacBook Pro cu încărcare wireless

vineri, 15 ianuarie 2021, 11:24
2 MIN
 Apple vrea să lanseze noi laptop-uri MacBook Pro cu încărcare wireless

Grupul american Apple Inc. intenţionează să lanseze în acest an două noi laptopuri MacBook Pro care vor avea procesoare mai puternice, display-uri îmbunătăţite şi o revenire la încărcătorul magnetic wireless, a declarat o sursă din apropierea acestui dosar.

Cele două noi latopuri vor veni în două versiuni, una cu un ecran de 14-inch şi una cu un ecran de 16 inch. Ambele vor folosi următoarea versiune de procesoare Mac dezvoltate chiar de Apple, care vor oferi performanţe grafice îmbunătăţite.

Acestea vor fi primele laptopuri Apple din segmentul high-end care nu vor avea chipuri produse de Intel. Compania şi-a îmbunătăţit laptopul său de bază MacBook Pro cu un ecran de 13 inchi în luna noiembrie a anului trecut, prin folosirea propriului său chip M1, iar această modificare a primit aprecieri favorabile.

O modificare majoră pentru noile laptopuri va consta în modul în care se vor încărca. În ultimii cinci ani, Apple a folosit porturile USB-C atât pentru încărcare cât şi pentru transferul datelor pe laptop-urile sale, ceea ce le-a făcut compatibile cu încărcătoarele altor producători. Însă acum Apple vrea să reintroducă MagSafe, un încărcător magnetic wireless care a fost introdus pentru prima dată în 2006 şi care este folosit şi de cea mai recentă generaţie de telefoane iPhone.

Aflați amănunte de pe agerpres.ro.

Comentarii