Avalanşă în zona Bâlea: Un salvamontist a murit după ce a fost aruncat pe stânci

vineri, 16 februarie 2024, 21:47
1 MIN
 Avalanşă în zona Bâlea: Un salvamontist a murit după ce a fost aruncat pe stânci

O avalanşă s-a produs, vineri, în zona Bâlea, iar primele informaţii arătau că o persoană ar fi fost surprinsă de aceasta. ISU Sibiu a trimis mai multe echipaje în sprijinul salvamontiştilor. 

Persoana surprinsă de avalanşă a fost găsită, dar nu a mai putut fi resuscitată, fiind vorba despre un angajat al Salvamont Sibiu, aflat în timpul liber. El a fost aruncat pe stâci, suferind leziuni incompatibile cu viaţa.

Potrivit Salvamont Sibiu, trupul bărbatului care a murit în avalanşă a fost dus la Bâlea Cascadă pentru a fi predat IML.

Angajatul SPJ Salvamont Sibiu care a murit avea 33 de ani şi a suferit leziuni incompatibile cu viaţa din cauza impactului cu stâncile peste care a fost aruncat. Nu au fost alte victime.

Salvamontiştii afirmă că avalanşa a avut linie de fractură undeva la 250 de metri şi cale de rulare 400 de metri, diferenţa de nivel având o lungime de 800 de metri.

Comentarii