Avansează proiectul de renovare a Palatului Mitropolitan

marți, 14 decembrie 2021, 02:50
2 MIN
 Avansează proiectul de renovare a Palatului Mitropolitan

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a finalizat proiectul de realizare a documentaţiei tehnico-economice la un proiect major de infrastructură în zona Ansamblului Mitropolitan, după cel finalizat în urmă cu câţiva ani. Este vorba despre restaurarea şi consolidarea Palatului mitropolitan, care include inclusiv realiza¬rea unui muzeu în hrubele din subsolul acestuia. 

Valoarea totală a finanţării nerambursabile este de 139.954 lei, proiectul fiind terminat pe 10 decembrie, cu cinci zile înainte de data anticipată. Următoarea etapă este demararea propriu-zisă a lucrărilor, după identificarea fondurilor necesare. Conform informaţiilor furnizate de Mitropolie, la subsolul monumentului istoric Palatul Mitropolitan se propun o serie de lucrări de consolidare: a hrubelor şi scoaterea de sub influenţa apelor meteorice, freatice; scoaterea demisolului si a parterului de sub influenţa apelor ascensionale din fundaţii; operaţii de consolidare la fundaţii; eliminarea tasărilor inegale ale terenului de la nivelul fundaţiilor; consolidare ziduri, goluri, planşee pentru asigurarea siguranţei în exploatare, a durabilităţii structurale etc.

„Se propun, de asemenea, şi o serie de lucrări de restaurare: restaurarea hrubelor si atribuirea unor funcţiuni muzeale pentru acestea; asigurarea unui acces sigur şi facil în demisol în reţeaua de hrube (muzeu); restaurarea copertinei şi a elementelor metalice la faţada sudică; restaurarea spaţiilor interioare, restaurarea ambianţei de epocă şi a componentelor artistice”, au precizat reprezentanţii Mitropoliei.

Aceştia au specificat că este necesară o lucrare amplă la nivelul Palatului Mitropolitan fiindcă la vechiul proiect s-au făcut doar lucrări de restaurare a faţadei, dar între timp s-au identificat degradări la nivelul structurii: fisuri în pereţi, în arcele de piatră din subsoluri, în bolţilor beciului, în unele ziduri exterioare, cât şi o degrada la partea de arhitectură, la nivelul finisajelor interioare. Mai multe, zona unde se vrea amenajat mu-zeul este foarte afectată, fiind în pericol de „precolaps”, care ar afecta apoi şi fundaţia clădirii. 

Comentarii