Averea uriașă a nepoatei pesedistei Aura Vasile, plasată de Ciolacu șefă peste Inspectoratul în Construcții

sâmbătă, 30 martie 2024, 10:22
2 MIN
 Averea uriașă a nepoatei pesedistei Aura Vasile, plasată de Ciolacu șefă peste Inspectoratul în Construcții

Averea uriașă a nepoatei pesedistei Aura Vasile, Victorița Dumitrașcu, plasată de premierul Marcel Ciolacu în poziția de șefă peste Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC): ea și soțul au salarii mediocre, dar dețin trei vile imense și două BMW-uri. 

G4Media a scris că Dumitrașcu este nepoata Aurei Vasile, fost lider PSD București, o apropiată a fostului primar PSDal Sectorului 5, Marian Vanghelie.

Vilele șefei ISC, moștenite sau donate de persoane neprecizate, au o suprafață totală de aproape 1.200 mp.

„Eu am precizat azi în conferinţa de presă care sunt persoanele despre care eu cred că într-o ţară civilizată ar trebui să fie azi în puşcărie (…) Toţi oamenii de la Inspectoratul de Stat în Construcţii, şi central, şi local, care, repet, de trei ani trebuiau să verifice dacă aceste documentaţii sunt legale sau nu, şi n-au făcut nimic, şi apoi prefecţii, începând cu domnul Greblă şi terminând cu domnul Hopincă, care au avut pe masă cererea de verificare a legalităţii şi care, de asemenea, n-au făcut nimic”, spunea, la 28 martie, Nicușor Dan, primarul general al Capitalei

Averea uriașă a nepoatei pesedistei Aura Vasile

Noua șefă a ISC nu are un CV public, dar prima ei declarație de avere este din 2009, când era inspector la Inspectoratul Teritorial în Construcții București. Din aceste declarații se vede că Victorița Dumitrașcu a lucrat aproape neîntrerupt.

În 2009, familia Dumitrașcu declara salarii ridicol de mici: ea luase 1.849 de lei de la ministerul Transporturilor, iar soțul ei – 7.011 lei de la o firmă de construcții, unde lucra ca inginer. Cei doi dețineau o vilă de 357 mp, situată pe Bulevardul Basarabia, și care ar fi fost moștenită.

Salariile celor doi nu au evoluat spectaculos, firma de construcții la care lucra soțul este în faliment, dar averea a evoluat spectaculos:

Pe lângă vila din 2009, au mai apărut două, din donații. Una, de 492 mp, tot în București, și alta de 350 mp la Poiana Țapului. Nu este clar ce face familia Dumitrașcu cu trei case uriașe, fiindcă nu declară venituri din chirii.

– Două BMW-uri, unul din 2009, altul din 2016

– Bijuterii în valoare de 20.000 de euro, acumulate între 2017 și 2018

În anul fiscal 2022, Victoria Dumitrașcu a avut un salariu anual, net, de 68.715. Soțul ei, manager la Sid Construct International – 84.815 lei. Citeşte articolul complet pe defapt.ro.

Comentarii