Bacău: Un bărbat a murit după ce a fost surprins de un incendiu de vegetaţie

luni, 14 august 2023, 15:53
1 MIN
 Bacău: Un bărbat a murit după ce a fost surprins de un incendiu de vegetaţie

Un bărbat în vârstă de 70 ani a fost găsit decedat, luni, de pompierii care au intervenit să stingă un incendiu de vegetaţie uscată, în localitatea Valea Seacă, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău.

La faţa locului s-au deplasat pompierii cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.

"La locul indicat, forţele de intervenţie au identificat o victimă de sex masculin, de aproximativ 70 de ani, cu arsuri, pentru care, din nefericire, a fost declarat decesul", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Ema Tereş.

Suprafaţa de vegetaţie afectată de incendiu a fost de circa 200 metri pătraţi.

Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de ucidere din culpă. AGERPRES

Comentarii