Băiat de 12 ani, electrocutat în triajul unei staţii CFR. S-ar fi urcat pe un vagon

joi, 12 mai 2022, 19:27
1 MIN
 Băiat de 12 ani, electrocutat în triajul unei staţii CFR. S-ar fi urcat pe un vagon

Un băiat în vârstă de 12 ani s-a electrocutat, joi după-amiază, în triajul staţiei CFR Feteşti, cel mai probabil după ce s-ar fi urcat pe un vagon. El a fost preluat de un elicopter SMURD şi dus la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Grigore Alexandrescu din Bucureşti.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa, joi după-amiază a avut loc un incident în triajul staţiei CFR Feteşti.

Un băiat în vârstă de 12 ani din Feteşti s-a electrocutat, cel mai probabil după ce s-ar fi urcat pe un vagon.

La faţa locului a fost chemat elicopterul SMURD, care a preluat victima şi a transportat-o la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Grigore Alexandrescu din Bucureşti. În momentul când a fost urcat în elicopterul SMURD, starea băiatului era stabilă.

La ora transmiterii acestei ştiri, poliţiştii fac cercetări la faţa locului pentru a stabili cu exactitate cum s-a petrecut evenimentul.

Aflați amănunte de pe news.ro.

Comentarii