Bărbat de 33 de ani, reţinut pentru că a forţat o fată de 12 ani să-i trimită clipuri şi fotografii indecente cu ea

vineri, 15 octombrie 2021, 14:24
1 MIN
 Bărbat de 33 de ani, reţinut pentru că a forţat o fată de 12 ani să-i trimită clipuri şi fotografii indecente cu ea

Procurorii DIICOT Ploieşti au reţinut şi cer arestarea preventivă a unui bărbat în vârstă de 33 de ani, acuzat de pornografie infantilă şi şantaj. Ancheta arată că acesta a convins o fată de 12 să îi trimită materiale pornografice cu ea, iar apoi a şantajat-o să producă mai multe astfel de materiale, ameninţând-o că îi arată mamei sale şi publică pe reţelele de socializare fotografiile şi filmele.

Suspectul a fost reţinut joi, iar vineri va fi prezentat Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă. 

„S-a reţinut că, în cursul anului 2021, la diferite intervale de timp, inculpatul a determinat o minoră, în vârstă de 12 ani, să producă şi să-i transmită fotografii şi clipuri video care o înfăţişau în ipostaze sexuale explicite. De asemenea, inculpatul a constrâns-o psihic pe minoră, prin acte de ameninţare, să producă şi sa îi transmită fotografii şi clipuri video, în ipostaze sexuale explicite, în caz contrar urmând să distribuie materialul pornografic atât mamei victimei, cât şi altor persoane, prin intermediul reţelelor de socializare”, transmite, vineri, DIICOT, prin intermediul unui comunicat. De altfel, în urma percheziţiei domiciliare, au fost identificate şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe telefoane mobile şi medii de stocare a datelor informatice.

Comentarii