Bătaie cruntă între doi fraţi, de la moştenirea lăsată amândurora de părinţi

Unul dintre ei, în vârstă de 58 de ani, a ajuns cu răni la spital.

sâmbătă, 25 mai 2019, 01:50
1 MIN
 Bătaie cruntă între doi fraţi, de la moştenirea lăsată amândurora de părinţi

Lupta pentru moştenirea rămasă de la părinţi l-a împins ieri pe un ieşean să-şi bage fratele în vârstă de 58 de ani în spital. Cei doi ar fi început o discuţie în contradictoriu, iar la un moment dat, bărbatul a început să-l lovească cu pumnii şi picioare pe fratele său. 

Victima a fost adusă ulterior la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) a Spitalului „Sfântul Spiridon“ din Iaşi cu mai multe răni la faţă, picior şi în zona toraco-abdominală, dar şi cu un deget de la mână rupt. „Pacientul în vârstă de 58 de ani a ajuns la Urgenţe în urma unei agresiuni. Acesta prezenta un traumatism cranio-facil, o fractură nazală, o contuzie toraco-abdominală, un traumatism la mâna stângă şi o contuzie a genunchiului stâng“, a precizat profesorul Diana Cimpo­eşu, medic-şef UPU-SMURD. După ce a fost stabilizat, bărbatul a fost transferat la Spitalul de Neuro­chirurgie Iaşi pentru tratament specializat.

Comentarii