Biden susţine versiunea Israelului cu privire la atacul de la spitalul din Gaza

miercuri, 18 octombrie 2023, 14:19
2 MIN
 Biden susţine versiunea Israelului cu privire la atacul de la spitalul din Gaza

Preşedintele american Joe Biden i-a spus miercuri, la Tel Aviv, premierului israelian Benjamin Netanyahu, într-o întâlnire bilaterală, că bombardarea unui spital din oraşul Gaza ”pare că a fost comisă de cealaltă echipă, nu de voi”, relatează CNN.

”Fapt este că am fost profund întristat şi indignat de explozia de la spitalul din Gaza de ieri, iar pe baza a ceea ce am văzut pare că a fost comisă de cealaltă echipă, nu de voi”, i-a spus şeful şeful statului american premierului israelian.

”Dar sunt mulţi oameni care nu sunt siguri (de acest lucru), aşa că avem multe, trebuie să depăşim multe lucruri”, a adăugat el.

Autorităţile din Fâşia Gaza acuză Israelul că se află în spatele exploziei de la spital, iar aramta israeliană a anunţat că informaţii clasificate arată că este vorba despre o ”lansare de rachetă eşuată” a grupării islamiste palestiniene Jihadul Islamic, soldată cu sute de morţi.

Joe Biden a reiterat susţinerea Israelului.

”Am vrut să fiu azi (miercuri) aici pentru simplul motiv că vreau ca poporul Israelului, oamenii din lume să ştie poziţia Statelor Unite”, a declarat el.

”Am vrut să vin personal şi să fac asta clar”, a adăugat Joe Biden.

El a condamnat atacul mişcării islamiste palestinieen Hamas de la 7 octombrie.

Hamasul a ”comis rele care fac atrocităţile Statului Islamic să arate cumva mai raţionale”, a denunţat el.

Însă, chiar dacă Israelul are dreptul să se apere, ”trebuie să nu uităm că Hamasul nu reprezintă tot poporul palestinian şi că i-a adus numai suferinţă”, subliniat preşedintele american.

Benjamin Netanyahu i-a mulţumit preşedintelui american pentru vizita sa.

”Vizita dumneavoastră aici este prima vizită a unui preşedinte american în Israel în timpul unui război”, a subliniat el.

”Este profund, profund emoţionant, arată profunzimea angajamentului dumneavoastră personal faţă de Israel, profunzimea angajamentului dumneavoastră personal faţă de viitorul poporului evreu şi faţă de singurul şi unicul stat evreu”, a declarat el.

”Aşadar, ştiu că vorbesc în numele întregului popor al Israelului atunci când vă spun mulţumesc, domnule preşedinte”, a declarat Netanyahu.

”Există un singur lucru mai bun decât a avea un adevărat prieten ca dumneavoastră alături de Israel şi acesta este să vă avem în Israel”, a continuat el.

Israelul s-a angajat să elimine Hamasul, o grupare pe care a clasificat-o drept teroristă, care deţine controlul asupra Fâşiei Gaza, în urma atacului terorist de la 7 octombrie, soldat cu 1.400 de morţi în Israel.

Comentarii