Boloș: Nu vreau să-i sperii pe cei din sectorul public, dar vor fi condiții de reformă dure. Reforma nu se face cu mănuși de catifea

miercuri, 12 aprilie 2023, 07:05
2 MIN
 Boloș: Nu vreau să-i sperii pe cei din sectorul public, dar vor fi condiții de reformă dure. Reforma nu se face cu mănuși de catifea

Marcel Boloș a vorbit marți seara, la Digi24, despre reforma care vizează salariile bugetarilor și pensiile speciale în contextul PNRR, mai exact a cererii de plată numărul 4 către România. Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a spus că reforma trebuie făcută până în luna decembrie a acestui an și va fi una dură. „Vor fi condiții de reformă dure. Este valabil și în cazul reformei privind pensiile speciale. Reformele nu se fac cu mânuși de catifea, acest lucru e limpede pentru toți”, a spus Boloș.

Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene: Eu am prezentat trei scenarii, dar fac precizarea că nu au fost discutate în Coaliție, și, sigur, avem timp până în decembrie, atunci este data limită pentru cererea de plată numărul 4 pe care o avem de depus în cadrul PNRR-ului. Cele trei scenarii posibile care sunt legate de așa-zisa tăiere, este de fapt o revizuire a coeficienților de ierarhizare pentru salariile bugetarilor, care este trecută în mod concret, cu subiect și predicat în PNRR, și am și reiterat că este un scenariu aproape imposibil, pentru că am văzut ce s-a întâmplat în trecut cu astfel de soluții și unde s-a ajuns. În continuare, un scenariu ar fi revizuirea numărului de bugetari, și desigur, ultima variantă, cea de-a treia, de revizuire a politicii fiscale.

Dar toate acestea sunt scenarii care să ne ducă în zona de validare a jalonului pe care îl avem în reforma salarizării personalului bugetar, pentru care avem deadline-ul în trimestrul 2 al acestui an. Acolo se spun două lucruri foarte clar – primul este cel legat de sustenabilitate, și în reforma pensiilor speciale am avut exact aceeași condiție – de sustenabilitate, în reforma pensiilor generale avem aceeași condiție legată de sustenabilitate, adică toate aceste volume de cheltuieli publice trebuie să le asigurăm sustenabilitatea pe termen lung. Pe bună dreptate Comisia ne solicită această condiție, pentru că sunt volume de cheltuieli foarte mari.

Din experiența personală, atunci când la pensiile speciale am prezentat măsuri cu impact nesemnificativ, de genul 0,01% din PIB a fost considerată cu impact minor. În PNRR este prevăzută o analiză de impact a acestei categorii de reformă, a salarizării bugetarilor, deci este limpede că această corelație între caracterul se sustenabilitate, analiza de impact și revizuirea coeficienților pe care i-am menționat, precizare care a fost preluată în spațiul public și discutată sub forma de tăieri, acestea vor fi condiții de reformă dure. Este valabil și în cazul reformei privind pensiile speciale. N-aș vrea să avansez acest procent pentru a-i speria pe cei din sectorul public, dar intervalul este între 5-10% reducere.

Reformele nu se fac cu mânuși de catifea, acest lucru e limpede pentru toți. Toată lumea conștientizează că în orice stat membru s-a făcut reformă, nu s-a făcut cu mănuși de catifea. Ele presupun pe fond și măsuri care nu plac mai ales celor pe care îi afectează.

Mai mult, pe digi24

Comentarii