Călin Popescu Tăriceanu, la ieşirea din sediul DNA: Mi s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect

vineri, 15 ianuarie 2021, 13:39
2 MIN
 Călin Popescu Tăriceanu, la ieşirea din sediul DNA: Mi s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect

Fostul premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, vineri, la ieşirea din sediul DNA că i s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect în dosarul de luare de mită. ”Tot acest dosar pleacă de la o serie de premise false, eronate, aberante”, a declarat Tăriceanu, precizând că a cerut timp pentru studierea dosarului.

”M-am prezentat astăzi la DNA. Mi s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect într-un dosar în care sunt acuzat de obţinerea unor foloase, indirect de mită. Ceea ce vreau să precizez este că tot acest dosar pleacă de la o serie de premise false, eronate, aberante şi anume că în perioada când am condus Guvernul, Executivul a emis o serie de hotărâri de guvern care să favorizeze o companie”, a declarat, vineri, Tăriceanu, la ieşirea din sediul DNA unde a stat aproximativ două ore. 

Tăriceanu a adăugat că ”prim-ministrul nu dă, aşa, din pixul lui, hotărâri de Guvern, cum îşi imaginează poate unii”, documentele adoptate urmând o întreagă procedură administrativă. ”Am cerut timp necesar pentru studierea probelor suplimentare despre care procurorii au spus că le-au depus la dosar şi voi urma procedurile prevăzute în cadrul procesului”, a mai declarat Tăriceanu. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au cerut, luni, preşedintelui Klaus Iohannis să încuviinţeze urmărirea penală pentru Călin Popescu Tăriceanu, acuzat de săvârşirea unor infracţiuni de luare de mită pe vremea când era prim-ministru.

Tăriceanu este acuzat că ”ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, de la reprezentanţii unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 de dolari, constând în plata unor servicii de consultanţă”. ”În schimb, acesta şi-ar fi exercitat atribuţiile, astfel încât să fie adoptate o serie de hotărâri de guvern în favoarea companiei”, arată un comunicat al DNA. 

Preşedintele Iohannis a încuviinţat cerera de urmărire penală, iar ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a trimis-o procurorului general. 

 

 

Comentarii