Cât mai costă construirea unui pod? Traversarea râului Tansa, scoasă la licitaţie

vineri, 10 martie 2023, 02:50
1 MIN
 Cât mai costă construirea unui pod? Traversarea râului Tansa, scoasă la licitaţie

Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor şi Podurilor vizează construirea unui pod pe DJ 246 peste pârâul Tansa, care străbate localitatea cu acelaşi nume de la nord la sud. Licitaţia începe de la 4,64 milioane de lei, iar ofertele pot fi înscrise până pe 27 martie.

Caietul de sarcini precizează că la actualul pod nu s-a mai făcut reparaţii capitale din 1965, de când a fost construit, şi că acesta se află într-o stare avansată de degradare. „

Podul nu asigură gabarit pentru două benzi de circulaţie rutieră şi nu este prevăzut cu trotuare, fiind un pericol atât pentru circulaţia auto, cât şi pentru cea pietonală”, menţionează documentul citat. Prin urmare, podul va fi demolat şi înlocuit cu unul care să respecte toate condiţiile tehnice şi de siguranţă.

Noua construcţie va avea o lungime totală de 26,9 metri, de aproape două ori mai mare decât podul existent, şi o platformă de 9,5 metri lăţime, din care 7,8 m partea carosabilă şi 1,7 m cele două trotuare. Această structură va fi prelungită dincolo de capetele podului pe o lungime de 35 m spre Dagâţa, respectiv 55 mp pe rampa spre Suhuleţ.

De asemenea, malurile pârâului vor fi consolidate cu ziduri de gabioane înalte de 2 până la 4 m, pe o distanţă de cel puţin 35 m în amonte.

O dată atribuit, durata contractului va fi de 195 de zile – 15 zile pentru proiectare şi şase luni pentru construcţie. 

Comentarii