Cătălin Urtoi, exclus din asociaţia civică „Împreună pentru A8”

luni, 13 februarie 2023, 08:00
4 MIN
 Cătălin Urtoi, exclus din asociaţia civică „Împreună pentru A8”

După ce, anul trecut, i-a retras sprijinul, asociația "Împreună pentru A8" l-a exclus pe Cătălin Urtoi din rândurile sale la sfârșitul săptămânii trecute. Vezi mai jos precizările asociaţiei civice locale.

“Consiliul Director al Asociației „Împreună pentru A8” aduce la cunoștința opiniei publice că domnul Cătălin Urtoi a fost exclus din Asociația „Împreună pentru A8” în luna decembrie 2022.

Precizarea noastră este necesară, având în vedere că zilele trecute domnul Cătălin Urtoi a fost numit în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale de Investiții Rutiere  (CNIR). Câțiva susținători continuă să îi atribuie dlui Urtoi – fie din rea-voință, fie din neștiință – o calitate pe care nu o mai are, și anume de vicepreședinte al asociației noastre. În realitate, dl Urtoi demisionase din poziția de vicepreședinte al Asociației „Împreună pentru A8” încă de la inceputul anului 2020.

Asociația „Împreună pentru A8 s-a născut din nevoia societății civile – inițial din Iași, ulterior din Moldova – de a susține într-un mod activ dezvoltarea infrastructurii în regiunea cea mai vitregită prin politica lipsită de viziune a politicienilor români, inclusiv a celor de la nord de Milcov. Întârzierile grave și impardonabile în dezvoltarea infrastrucurii rutiere moderne, mai ales a autostrăzilor, nu făceau decât să condamne Moldova la subdezvoltare, depopulare și sărăcie.

De-a lungul anilor, asociația noastră a fost implicată  în acțiuni sistematice în favoarea regiunii Moldova, de informare și conștientizare a populației, de monitorizare, de protest, de presiune constantă asupra autorităților centrale și locale.

În ianuarie 2022, asociațiile „Împreună pentru A8” și „Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei” l-au sprijinit pe dl Cătălin Urtoi să ocupe funcția de consilier al Ministrului Transporturilor, domnul Sorin Grindeanu. Mandatul său era foarte clar: să monitorizeze și să se implice, păstrându-și autonomia civică, în numele asociațiile amintite, în demersurile de construire a autostrăzilor din Moldova, cu prioritate a autostrăzii A8, Ungheni-Iași-Târgu Neamț-Târgu Mureș. Totodată, dl Urtoi trebuia să informeze în permanență asociațiile mandatare cu privire la stadiul derulării acestui proiect, să nu ia decizii și să nu se implice în acțiuni care ar putea afecta credibilitatea celor două organizații.

Am sperat în buna credință a dl Urtoi și a dl Grindeanu. Acceptăm că ne-am înșelat. Ambii au avut propriile agende: dl Grindeanu să anihileze, eventual să anexeze acțiunea civică, iar dl Urtoi să parvină în Partidul Social Democrat, cu tot cu asociația noastră, pe care să o poată prezenta ca ofrandă la picioarele noilor săi tovarăși politici.

Derapajele repetate, nerespectarea înțelegerilor, deserviciile aduse mișcării civice din Moldova, în mod special a asociațiilor care militează pentru dezvoltarea regiunii, transformarea sa într-o portavoce a PSD, promovarea unora dintre activiștii acestui partid, precum Sorin Grindeanu și Maricel Popa, au determinat asociațiile „Împreună pentru A8” și „Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei” să-i retragă domnului Cătălin Urtoi mandatul de reprezentare pe lângă ministrul  Transporturilor, în noiembrie 2022.

Numirea domnului Cătălin Urtoi ca membru în Consiliului de Administrație al Companiei Naționale de Investiții Rutiere  (CNIR) este o răsplată din partea conducerii PSD pentru serviciile aduse. Altfel spus, este vorba de o sinecură, o poziție remunerată extrem de generos și ocupată doar cu susținerea domnilor Sorin Grindeanu, Maricel Popa și a altora din aceeași grupare, pe care, în treacăt fie spus, dl Urtoi nu avea nicio reținere să o demonizeze până acum doi ani.

Ne este clar că scopul domnului Urtoi a fost de la bun început să parvină cu orice preț. Chiar dacă asta presupunea înșelarea foștilor colegi din asociație și din mișcarea civică. Cât despre PSD, ne este la fel de clar că acest partid nu ezită să compromită acțiunile civice cu ajutorul unor profitori mărunți.

Luând act de aceste derapaje ignobile ale fostului nostru coleg, Consiliul Director aduce la cunoștința opiniei publice și a decidenților politici care îl susțin că domnul Cătălin Urtoi nu mai are nicio calitate în Asociația „Împreună pentru A8”.”

 

Comentarii