Ce se întâmplă cu acţionariatul de la FC Dinamo dacă nu vine Cortacero cu banii

vineri, 15 ianuarie 2021, 11:26
3 MIN
 Ce se întâmplă cu acţionariatul de la FC Dinamo dacă nu vine Cortacero cu banii

La 21 decembrie 2020 a fost publicată în Monitorul Oficial convocarea adunării acţionarilor majoritari a societăţii Dinamo 1948 SA în care s-a decis majorarea capitalului social cu suma de 5 milioane euro prin emiterea de noi actiuni. 

Pe 21 ianuarie se împlinesc 30 de zile. În ultima vreme au apărut mai multe speculaţii privind situaţia acţionariatului clubuluid e fotbal Dinamo după expirarea celor 30 de zile de la publicare anunţului de majorare a capitalului în Monitorul Oficial. Condiţiile privind majorarea de capital de la Dinamo 1948 SA cu suma de 5 milioane de euro:

a. valoarea nominală a acţiunilor nou-emise este de 100 lei;

b. subscrierea acţiunilor nou-emise se poate face de către acţionării existenţi inregistraţi la data de referinţă, proporţional cu numărul acţiunilor pe care le posedă;

c. subscrierea şi plata noilor acţiuni se poate face fie prin vărsarea de numerar în contul Societăţii fie prin
conversia/compensarea creanţelor deţinute de acţionării Societăţii asupra Societăţii.
Termenul de subscriere şi de plată este de 30 de zile de la data publicării hotărârii adunării generale în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.

d. în urmă aprobării majorării, Actul constitutiv al Societăţii se va modifica corespunzător

Newsweek România a consultat un expert fiscal pentru a lămuri situaţia. Iată concluziile. 

În Monitorul Oficial este hotărârea de majorare a capitalului la 5 mil. euro. Acolo este trecută şi valoarea nominală a unei acţiuni care valorează 100 de lei. 

De la data subscrierii începe să curgă termenul de plată, prevăzut la art. 9 din Legea 31/1990, privind societăţile comerciale, adică 12 luni. 

Dacă acţionarii nu plătesc în termenul de la art. 9, se aplică termenul de la art. 100 din Legea 31/1990:

Când acţionarii nu au efectuat plata vărsămintelor pe care le datorează în termenele prevăzute la art. 9 alin. (2) lit. a) şi b) şi la art. 21 alin.

(1), societatea îi va invita să-şi îndeplinească această obligaţie, printr-o somaţie colectivă, publicată de două ori, la un interval de 15 zile, în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, şi într-un ziar de largă răspândire.
(2) În cazul în care nici în urma acestei somaţii acţionarii nu vor efectua vărsămintele, consiliul de administraţie, respectiv directoratul, va putea decide fie urmărirea acţionarilor pentru vărsămintele restante, fie anularea acestor acţiuni nominative.

În Monitorul Oficial nu este prevăzută nicio altă sancţiune care ar putea fi atacată în instanţă.

Cum în Monitorul Oficial este precizat faptul că "subscrierea acţiunilor nou-emise se poate face de către acţionarii existenţi înregistraţi la data de referinţă, proporţional cu numărul acţiunilor pe care le posedă", structura acţionariatului nu se va modifica indiferent dacă unul dintre acţionari cumpără acţiunile şi celălalt nu. 

Aşadar, pentru o perioadă de cel puţin un an, acţionariatul de la FC Dinamo nu are cum să se schimbe.

Cititi materialul integral pe newsweek.ro

 

Comentarii