Ce se întâmplă cu românii care au mai multe locuri de consum la energie şi familiile monoparentale sau cu cel puţin trei copii

vineri, 23 decembrie 2022, 17:59
1 MIN
 Ce se întâmplă cu românii care au mai multe locuri de consum la energie şi familiile monoparentale sau cu cel puţin trei copii

Marius Pîrjol, Head of Customer Operations Enel România, a explicat cum se va aplica plafonarea în cazul românilor cu mai multe locuri de consum, familiile monoparentale sau cu cel puţin trei copii. De asemenea, a explicat care va fi situaţia celor care au nevoie de aparate medicale.

”Actuala lege prevede că un client care deţine mai multe locuri de consum poate beneficia de plafonarea de 0,68 lei/ KwH, respectiv 0,8 lei/ KwH, doar asupra unui singur loc de consum, conform domiciliului sau la cerere. Dacă noul proiect OUG va intra în vigoare, această nouă prevedere asociată declaraţiilor pentru mai multe locuri de consum nu va mai fi necesară”, a declarat Marius Pîrjol pentru DC News şi DC Business.

Marius Pârjol: ”Conform legii, practic, în momentul de faţă familiile monoparentale cu un sigur copil cu vârsta de până 18 ani sau 26 de ani în cazul în care acesta urmează o facultate, pot beneficia, prin transmiterea unei cereri/declaraţii, de plafonul de 0,68 lei/KwH, indiferent de consumul lunar.”

Marius Pîrjol: ”Clienţii care urmează un tratament medical pot depune o cerere pentru a beneficia de 0,68 lei/ KwH. Această cerere trebuie depusă către furnizor. Plafonul se va aplica de pe data de întâi a lunii următoare. Cererea şi declaraţia nu trebuie depuse de mai multe ori şi, în plus, această cerere nu va substitui declaraţia aferentă legii privind clientul vulnerabil."

Vezi mai multe detalii pe dcnews.ro

Comentarii