Ce spune Maria Băsescu, despre starea de sănătate a lui Traian Băsescu

marți, 29 martie 2022, 14:47
1 MIN
 Ce spune Maria Băsescu, despre starea de sănătate a lui Traian Băsescu

Soţia fostului preşedinte Traian Băsescu, Maria Băsescu a declarat, marţi, la România TV, că soţul ei se află încă în spital, la Bruxelles şi că se simte ca în spital. Vineri au apărut informaţii despre probleme de sănătate pe care fostul preşedinte le-ar fi avut, în urma deciziei definitive a instanţei, care a decis că a colaborat cu Securitatea.

 

”În acest moment, se află în spital. Se simte ca în spital”, a spus Maria Băsescu, întrebată de reporterul RTV cum se simte fostul preşedinte al României.

Maria Băsescu a confirmat că Traian Băsescu se află internat la Bruxelles.

Vineri, pe surse au apărut informaţii potrivit cărora fostul preşedinte s-a simţit rău, în urma deciziei instanţei supreme, privind colaborarea sa cu Securitatea şi că ar fi ajuns la spital, în Paris. Ulterior, s-a spus că acesta a mers la un control şi în Capitală, pentru analize, şi că în prezent s-ar afla internat la Bruxelles.

Un apropiat al său, Cristian Hriţuc, a scris, vineri, pe Facebook, că Traian Băsescu era în acea dimineaţă la Bruxelles şi că nu e în spital, infirmând zvonurile privind starea de sănătate a fostului preşedinte.

Reprezentnaţii PMP nu au dorit să facă niciun fel de comentariu şi au precizat că Traian Băzsescu va veni cu lămuriri oficiale pe acest subiect.

Comentarii