Cea mai mare sală de lupte din Iași, disponibilă pentru toate grupele de vârstă, inclusiv ore destinate copiilor!

sâmbătă, 03 iulie 2021, 08:00
2 MIN
 Cea mai mare sală de lupte din Iași, disponibilă pentru toate grupele de vârstă, inclusiv ore destinate copiilor!

Sala are personal cu experiență în box, kickboxing, MMA și Muay Thai, dar mai nou și nutriționist! Toate facilitățile pentru ca orice ajunge la Tornado Fight Gym să își atingă obiectivele dorite.

Sala este dotată cu echipamente diversificate de calitate pentru antrenamente. Cea mai mare cușcă de MMA, 15 saci de box, un sac de box Big Boy, un sac cu apă, sac clepsidră și homcom.

Programul de funcționare al sălii este gândit astfel încât copii să nu lipească de la școală, să dispună de timp pentru efectuare temelor, iar pentru adulți după terminarea programului de lucru.

Insistă asupra fair-playului și al disciplinei, punându-se accentul pe valori cum ar fi respectul, echitatea și efortul susținut.

Antrenamentele variază de la zi la zi, concepute pentru a crește performanțele individuale. Putem spune că pasiunea este primordială în această sală. Iar lucrul acesta se poate observa din mulțumirile clienților. 

Programul este afișat pe pagina de Facebook dar și pe platforma Instagram.

Obiectivele sălii sunt acelea de a contribui la formarea unei forme fizice armonioase, cu o condiție fizică excelentă și un corp mai estetic, să formeze atitudini pozitive ( încredere și auto-cunoaștere), să stimuleze comunicarea si apartenența la grup și un lucru foarte important dezvoltarea valorilor educative!

Astfel la antrenamentele de Kickboxing și Muay Thai cu maestrul (Mihai Ifrim), la box și FitBox destinat doamnelor și domnișoarelor pentru o modelare corporala și arderea grăsimilor cu maestrul (Mihai Marius Murgu), la MMA (…..) și un tehnician nutriționist (Raluca Mihai)

Sunteți așteptați în număr cât mai mare cu garanția că nu o să regretați.
Manageri Sali sunt Vlad Ifrim și Mihai Florentina Raluca

Comentarii