Cel mai mare fermier din Cluj, găsit mort într-o instalație improvizată, înghețat

duminică, 14 noiembrie 2021, 18:37
2 MIN
 Cel mai mare fermier din Cluj, găsit mort într-o instalație improvizată, înghețat

Dan Țandea (51 de ani), cel mai mare fermier din Cluj, a fost găsit mort la ferma sa din Apahida, într-o fosă septică folosită pentru canalizare.

”Era o instalație improvizată. El a intrat acolo să monteze nu știu ce țeavă și nu a mai putut ieși. Acolo a fost găsit mort în cursul dimineții. Cel mai probabil a intrat acolo și nu a mai putut să iasă. Noaptea a fost frig și a înghețat acolo”, spun cei care l-au cunoscut foarte bine pe fermier, potrivit Foaiatransilvana.ro.

Dan Țandea deținea marca ”brânză de Năsal” și a condus mai mulți ani Cooperativa Someș-Arieș din județul Cluj, care avea, în 2018, o cifră de afaceri de 5 milioane de euro.

”Drum lin spre cer îi doresc prietenului meu Dan Țandea din Cluj, fermier în Cooperativa Someș Arieș. Dumnezeu să-l ierte”, a scris Ilie Chifan, un cunoscut al fermierului.

Președintele unei cooperative de milioane de euro
Dan Cristian Țandea (52 de ani) era cunoscut ca un crescător pasionat de vaci de lapte, dar și ca fermierul care a salvat brânza de Năsal. A condus până nu demult Cooperativa Someș-Arieș, formă asociativă care avea, în 2018, o cifră de afaceri de 5 milioane de euro. Dan Țandea administra la acea vreme o fermă care lucra circa 500 de hectare de teren, cu un efectiv de 270 de vaci de lapte, în timp de soția și fiul lui Dan Cristian Țandea dețineau alte 56 de bivolițe, 44 de vaci și 700 de oi.

Mai mult, pe ziare.com

Comentarii