Cine sunt cântăreții de muzică populară care au murit în accidentul din Suceava

marți, 22 august 2023, 08:51
1 MIN
 Cine sunt cântăreții de muzică populară care au murit în accidentul din Suceava

Cine sunt artiștii de muzică populară care au decedat în accidentul produs în Suceava, pe DN 17, în apropierea comunei Dorna Candrenilor. Cei patru tineri decedați erau membri ai Ansamblului Florile Bucovinei din Rădăuți. Al cincelea este în stare gravă la spital.

Potrivit informațiilor furnizate de Monitorul de Suceava, cântăreții se întorceau de la Zilele orașului Târnăveni, unde au susținut un moment artistic. Din păcate, mașina în care se aflau a intrat cu putere într-un stâlp de electricitate de pe marginea drumului.

Cele patru persoane care și-au pierdut viața duminică spre luni, în jurul orei 03:30, sunt Robert Ionel Mafteian, de 20 de ani, care ar fi fost șoferul autoturismului, Maria Balan, de 26 de ani, Ioana Tiperciuc, de 18 ani. Cei trei au murit la fața locului.

A patra victimă a accidentului din Suceava, Andrei Pintilescu, în vârstă de 31 de ani, a fost preluat de Ambulanță, însă nu a mai putut fi salvat de cadrele medicale și a decedat la spital. Al cincilea pasager, Ștefan Tanasiev, de 29 de ani, este în stare gravă, dar stabil și conștient.

Comentarii