Ciori dresate să curețe orașul de mucuri de țigări. Bineînțeles că nu la Iași

miercuri, 02 februarie 2022, 20:27
1 MIN
 Ciori dresate să curețe orașul de mucuri de țigări. Bineînțeles că nu la Iași

O firmă din Suedia a găsit o metodă inedită pentru a face curat pe străzi atunci când vine vorba de mucuri de țigară. Astfel, a dresat ciorile dintr-un oraș pentru a reduce cheltuielile comunității locale cu această activitate, scrie The Guardian, citat de Europa FM.
 

Păsările care își îndeplinesc sarcina sunt recompensate cu puțină hrană pentru fiecare chiștoc pe care îl depun într-o mașină special proiectată în acest scop. Totul se întâmplă în orașul Södertälje, situat în apropierea capitalei Stockholm.

„Sunt păsări sălbatice care participă în mod voluntar”, spune Christian Günther-Hanssen, fondatorul firmei care a implementat această metodă de curățenie.

Peste un miliard de chiștoace de țigări – reprezentând 62% din totalul gunoiului – sunt aruncate pe străzile Suediei în fiecare an, potrivit fundației „Keep Sweden Tidy”. Administrația din Södertälje cheltuiește 20 de milioane de coroane suedeze (1,6 milioane de lire sterline) pentru curățarea străzilor.

Günther-Hanssen estimează că metoda firmei sale reduce cu aproximativ 75% costurile generate de adunarea chiștoacelor de pe străzi și din piețe.

Comentarii