Clubul Scorpionilor: un altfel de afterschool. Iaşul are un campion mondial la kickboxing, la vârsta de 7 ani

“Fenomenul Scorpions este un vis devenit realitate, care a prins contur în urmă cu 20 de ani, atunci când antrenorul Mihai Constantin a înfiinţat clubul sportiv. Între timp, am reuşit să creăm sportivi de mare valoare, precum Cătălin Moroşanu, Sebastian Ciobanu, Corina Cârlescu, Bogdan Năstase, Andrei Leuştean şi mulţi alţii, iar clubul sportiv Scorpions a reuşit să aibă cele mai bune rezultate din ţară, fiind de departe cel mai puternic şi titrat club de KickBoxing din România”. Aşa se prezintă pe internet Clubul Scorpions.

Însă notorietatea clubului, dată de campionii şcolii ieşene de kickbox e atât de mare, încât cei mai mulţi părinţi care îşi aduc copiii să înveţe să se bată spun că nu au avut nevoie să caute informaţii în plus. În unele cazuri, numele campionilor i-a atras. În altele, chiar copiii lor au fost cei care le-au cerut să îi înscrie la cursuri. Iar unii dintre ei şi-au început antrenamentele pe când nici nu erau înscrişi încă la şcoală. Aşa cum e Robert Macovei. La 7 ani, este deja campion naţional, european şi mondial, spune cu mândrie tatăl său, care îl asistă de pe margine la antrenament.

„Ce faci aici, nu ai voie să aplici la şcoală şi nici în viaţa de zi cu zi”

„L-am adus copilul în special ca să facă mişcare. Şi eu am fost sportiv de performanţă, am făcut rugby şi lupte şi cred că orice copil ar trebui să facă mişcare. Robert face antrenamente de la cinci ani, de doi ani şi jumătate. Acum, na, fiecare părinte îşi laudă copilul, eu cred că al meu e cel mai bun din seria de copii, e campion naţional, european şi mondial, are şapte centuri câştigate plus foarte multe medalii. Campion mondial a ieşit anul trecut, în Italia, campion european a ieşit în Germania, acum ne pregătim, e singurul copil care merge la campionatul mondial ISKA (International Sport Karate & Kickboxing Association) din Germania, peste o lună”, povesteşte tatăl, în timp ce caută pe Instagram profilul fiului. Robert are deja 128 de meciuri publicate, iar contul său e urmărit de campionii clubului Scorpions. În orice caz, ne asigură tatăl campionului de şcoală primară, “I-am spus lui Robert, ce faci aici, nu ai voie să aplici la şcoală şi nici în viaţa de zi cu zi. Doar în cazuri extreme, ca să te aperi”.

Zona de antrenament e acoperită în întregime cu saltele moi pe care, în primele minute, de încălzire, 40 de prichindei sar, se agită, dau din braţe şi din picioare. În acest timp, în zona de aşteptare, delimitată cu corzi ca cele din ringul de luptă, părinţii îi urmăresc, iar când antrenorii dau semnalul de începere a antrenamentului, se animă ambele tabere: din genţile aliniate de-a lungul corzilor, apar apărătorile pentru tibii, căştile, mănuşile de box, apărători de dinţi, etc. Părinţii îşi echipează copiii care, unul câte unul, dispar sub echipamentele de protecţie.

Denisa, mama lui Denis, încă nu-i cunoaşte aşa de bine pe ceilalţi părinţi. Stă puţin mai la distanţă şi îi face poze fiului de nouă ani: „Suntem la început, dar îl atrage sportul ăsta şi am zis să încercăm. Dacă lui chiar îi place, de ce nu?”.

Între părinţii “cu vechime” în aşteptarea la antrenamentele de kickboxing s-au amestecat şi câţiva părinţi cu copii mici, încă neînscrişi la cursuri: „Noi am venit pentru prima oară, să vedem despre ce este vorba, şi dacă chiar îi place, îl înscriem”, spune un tată, în jurul căruia se agită doi băieţi, cel mai probabil de grădiniţă. “El e Andrei, băiatul meu, celălalt este Luca, fiul cumătrului. Nu am venit să-i învăţăm să se bată, am venit pentru disciplină şi acasă să fie mai calm”, mai apucă să explice tatăl, înainte ca Andrei să preia discuţia. E foarte energic, chiar agitat. I-a plăcut, mai vrea, s-a lămurit în primele minute, acum vrea să plece, că tot nu e înscris încă: „Mie îmi place să dau cu pumnul şi cu piciorul. Vreau să învăţ pentru când o să fiu mare, ca să mă apeeeri”. “Să mă apăr” e ceea ce, de fapt, încearcă să spună Andrei, care alege greşit vocalele şi le lungeşte, dar ideea am înţeles-o cu toţii.

„Nu mânca singur, nu se îmbrăca singur, nu făcea nimic singur”

O altă mamă e venit cu Rafael, un băiat de 9 ani, care are deja doi ani de când se antrenează, iar diferenţa se vede, spune femeia: „Sportul ăsta îi disciplinează foarte mult, ei nu vin aici să se bată ca pe stradă. Învaţă tehnica. Şi se observă şi acasă, era agitat înainte, acum e ordonat”.

Iar Eduard, care are acum 7 ani, a început să practice kickboxing de la patru ani şi opt luni. “În pandemie l-am adus aici. Era un copil agitat, toată ziua se bătea cu pernele prin casă, izbea în pereţi cu pumnii. I-am cumpărat un sac, am văzut că are talent şi l-am adus aici. Fratele meu a practicat K1 în trecut şi a crescut foarte frumos, bine clădit, sănătos psihic, disciplinat. Vine doar din plăcere, dacă într-o zi nu are chef să vină, nu-l aduce nimeni forţat. Dacă o să vrea să facă performanţă, ne-am bucura, dacă nu, la fel, pentru noi nu-i nicio problemă. Acasă nu mânca singur, nu se îmbrăca singur, nu făcea nimic singur, totul numai cu mama. Dar de când a venit aici, după vreo lună-două a început să fie foarte disciplinat, nu mai accepta ajutor din partea nimănui”, spune mama lui Eduard. Cum copilul ei a câştigat deja o centură în competiţie, are experinţa pregătirii de dinainte de lupta în ring: “Pregătirea pentru concurs înseamnă să îşi respecte antrenamentele, să-şi menţină greutatea, dar eu, una, nu sunt o persoană care să ţin să-mi slăbesc copilul. Nici Maestrul. Ne gândim la sănătatea lor. Deocamdată nu mă tem că o să vină cu nasul spart sau cu vânătăi, pentru că cei mici sunt foarte protejaţi aici, au cască, tibiere. Nu ştiu de la ce vârstă o să se antreneze fără cască, dar sunt sigură că o să o facă atunci când sunt pregătiţi. Iar dacă atunci o să se mai aleagă şi cu o vânătaie, ne asumăm”.

Maestrul şi secunzii săi

Dispuşi în perechi, copiii încep să-şi exerseze loviturile de picioare. În timp ce unii ţin nişte scuturi de după care abia li se vede creştetul capului, ceilalţi lovesc scutul cu piciorul. Piciorul campionului mondial de 7 ani vâjâie în aer şi izbeşte cu atâta putere în scut, încât dacă aş fi legată la ochi, nici nu mi-aş putea imagina că cel care se antrenează e un puşti de şcoală primară. Maestrul, fondatorul clubului Scorpions, Mihai Constantin şi doi foşti sportivi îi antrenează pe prichindeii K1 de la Iaşi.

“Avem cam trei ani şi jumătate, aproape patru, de când m-am apucat de antrenat copii. Primeam foarte multe cereri din partea părinţilor, şi până la urmă am început să-i antrenez pe copii. Pentru mine e o provocare, să trec de la antrenamentele cu «killerii» ăia mari de 120 de kg, la antrenamente cu copii de 6 ani. Dar mi-am dat seama că de aici pleacă totul, dacă reuşeşti să formezi bazele la copiii ăştia mici. De asta, eu chiar iau antrenamentele lor foarte în serios. Cu unii lucrez ca şi cu seniorii. Şi să-i vezi în meciuri, sunt foarte buni!”, spune Mihai Constantin.

Secunzii săi, Corina Cârlescu şi Adrian Asoltani spun să deşi e solicitant antrenamentul micilor bombe de energie, copiii îşi motivează şi pe ei şi, la rândul lor, îi umplu de energie. “Copiii sunt motivaţi, bine-dispuşi, doritori de antrenamente. Mulţi dintre ei, când vin aici, sunt foarte timizi, nu prea încrezători. Dar se schimbă şi capătă încrede. Părinţii, pe de altă parte, ne cer să-i ţinem pe copii departe de telefoane. În plus, pentru ei e un mod de relaxare şi de modelare a caracterului. Pentru noi nu e uşor, dar e plăcut să lucrezi cu ei”, spune campioana europeană la box, Corina Cârlescu.

Celălalt secund, Adrian Asoltani, o completează: “Sunt şofer de microbuz şcolar şi în timpul liber sunt antrenor secund al Maestrului Mihai Constantin. Am fost elev al maestrului şi acum sunt antrenor secund. Încercăm să formăm împreună nişte echipe de copii foarte, foarte, puternice. Avem o echipă de seniori extraordinar de puternică la ora actuală. Dar şi copiii sunt foarte buni, acum sunt la antrenamente 2, 3, 4 -6, 7. Şapte campioni dintre copii. Mie copiii îmi dau o energie pozitivă extraordinară, aici pot să zic că vin să mă relaxez, nu că vin să muncesc”.

Maestrul: „nu sunt de acord cu acele antrenamente în care copilul luptă numai cu aerul”

Câteva fetiţe se antrenează cot la cot cu băieţii şi, neaşteptat, cele mai convingătoare pledoarii în favoarea kickboxing-ului practicat de copii le-am auzit de la mamele a două fete. „Pe a mea, eu am vrut s-o aduc la sală. De vreun an de zile tot vin pe aici, veneam, stăteam câte 5 – 10 minute. Prima dată a început să plângă, că vrea acasă. Am zis ok, nu am insistat, hai acasă. A doua oară iar, şi abia a treia oară a rămas. E un sport anti-bulling, am vrut să-i ofer copilului şansa să supravieţuiască. Apoi…cred că a fost magie. De când i-au pus mănuşile alea pe mâini ceva s-a întâmplat. A fost un declic”, spune mama unei fetiţe de 6 ani, aflată în prima lună de antrenament.

„Fetele şi băieţii sunt egali, fac aceleaşi antrenamente. Şi, aşa văd eu arta marţială, nu sunt de acord cu acele antrenamente în care copilul luptă numai cu aerul, face numai tehnici de auto-apărare”, a explicat antrenorul Mihai Constantin, adăugând: „La urma-urmei, el poate fi pus într-o situaţie în care se va întâlni cu cineva în contact direct. Dacă este obişnuit la sală să primească pumni şi să lovească, la un eventual conflict îi va fi mult mai uşor, pentru că asta face toată ziua. Pe când, dacă nu e obişnuit şi numai mimează, la un contact adevărat nu ştiu dacă ar rezista”.

În cazul Sofiei, de 7 ani, povestea a fost cu totul alta. Fetiţa şi-a convins mama să o ducă la kickboxing. “Fetiţa e plecată din dans sportiv, a venit o dată în vizită şi nu a mai plecat. Avem un vecin care făcea kickboxing, i s-a părut interesant şi a vrut să vadă şi ea. Am zis că da, sigur, de ce nu, nu m-aş fi gândit că ar putea o fetiţă de şase ani să-şi dorească să facă kickboxing. În cazul nostru, i-a venit mănuşă sportul ăsta, i se potriveşte extraordinar, a găsit un loc unde a căpătat o încredere fenomenală în sine însăşi. Sportul ăsta a scos din ea ce nu am reuşit noi, ca părinţi, să scoatem. Luptătoare era, dar are acum dorinţa asta să se întreacă ea pe ea. Cu toate că eu, ca mamă, nu am încurajat-o foarte mult, ci a fost susţinută mai mult de tătic, face acuşi anul de când se antrenează, a fost deja la patru competiţii, le-a câştigat pe toate. Îşi urmează calea şi mie, ca părinte, nu-mi rămâne decât să-i fiu alături”, spune Marinela Asaftei, mama Sofiei.

Un sport accesibil

În plus, adaugă mama Sofiei, “nu e un sport costisitor. Eu raportez la investiţia în dansul sportiv, unde trebuie la fiecare competiţie altă costumaţie şi pieptănătură, pantofi, şi ei cresc la vârsta asta destul de mult. De aceea eu consider că e un sport accesibil. Abonamentul a fost 200, e 250 de lei de luna aceasta, dar sunt patru antrenamente pe săptămână”. Cât despre eventualele vânătăi cu care s-ar putea întoarce acasă fetiţa de şapte ani, “se pare că face faţă destul de bine până acum, nu se plânge. De fapt, a venit o singură dată şi s-a plâns de o durere, dar a zis că trebuie să ţină garda mai bine. Deci nu a fost decât de bun augur, să-ţi dai seama că faci lucrurile de o manieră la care mai trebuie de lucrat”.

De ce şi-ar duce părinţii nişte copii atât de mici să înveţe să se bată?, m-am întrebat înainte de a ajunge la antrenamentul micilor luptători Scorpions. După părinţi, antrenorul Mihai Constantin a răspuns şi el la această întrebare: „Avem trei categorii – unii care vin doar pentru performanţă, care sunt motivaţi de Cătălin Moroşanu, de Sergiu Ciobanu, de Ştefan Lătescu mai nou, acum, care e campionul nostru. A doua categorie o reprezintă cei care vin pentru disciplină şi a treia categorie sunt copiii foarte sensibili. Vin părinţii la mine şi îmi spun «e prea moale, faceţi ceva cu el». De toţi sunt vreo 40, iar la ora actuală eu cred că suntem cel mai puternic club din România şi la copii. Avem o grămadă de medalii la campionate”.

În final, după ce am asistat la un antrenament, titlul articolului s-a schimbat în mintea mea, de la peiorativul “şcoala de bătăuşi mici” (pe care totuşi nu aveam de gând să îl propun), în “Kickboxing – un altfel de afterschool”.