Comisia Europeană dă de pământ cu PNRR trimis de România la Bruxelles

vineri, 11 iunie 2021, 08:00
1 MIN
 Comisia Europeană dă de pământ cu PNRR trimis de România la Bruxelles

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă nu a primit aprecierea autorităţilor de la Bruxelles. Dimpotrivă. Comisia Europeană a transmis reprezentanţilor României mai multe observaţii extrem de critice, pe mai multe componente, de la infrastructură până la educaţie, potrivit unor documente obţinute de HotNews.ro. Cele mai multe critici se referă la faptul că nu sunt justificate costurile, că unele sunt supraestimate, că lipsesc metodologiile de calcul şi că au fost furnizate informaţii neclare legate de proiecte.

Documentul a fost discutat joi la Bruxelles cu reprezentanţii Comisiei Europene. Potrivit unor surse apropiate discuţiilor aceasta este o evaluare de etapă, experţii europeni cerând detalii ca parte a procesului de evaluare şi trimitere de clarificari. Procedura nu este una specială, Ministerul Investiţiilor Proiectelor Europene organizând întâlniri între reprezentanţii Comisiei şi ai ministerelor, iar aceştia din urmă sunt responsabili cu transmiterea clarificărilor, au precizat aceleaşi surse. Astfel de sesiuni de evaluare se fac cu toate statele aplicante, Comisia cerând frecvent clarificări şi procedând la negociere în privinţa costurilor.

Exemplu: Investiţia "Extinderea sistemelor de apă şi canal în localităţi aflate în aglomerări mai mari de 2000 de locuitori". Media pentru obiectivele 1 şi 1 este calculată utilizând valorile de la mare la mic 70% -30%. Nu există nicio justificare pentru această ponderare, care plasează media în partea superioară. Nu există o metodologie sau un punct de referinţă pentru conexiunea la costul unitar al serviciului atât pentru apă potabilă, cât şi pentru canalizare. În absenţa acestor informaţii, ambele costuri unitare par ridicate. La alte investiţii se precizează că nu sunt furnizate punctele de referinţă şi metodologia de cost.

Cititi materialul integral pe hotnews.ro

Comentarii