COMUNICAT DE PRESA

Condiţii de cercetare de înalt nivel în domeniul ştiinţelor vieţii la USAMV Iaşi

miercuri, 24 februarie 2021, 17:15
2 MIN
 Condiţii de cercetare de înalt nivel în domeniul ştiinţelor vieţii la USAMV Iaşi

Cercetătorii şi doctoranzii de la Facultatea de Horticultură din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi (USAMV) vor avea la dispoziţie cadrul potrivit pentru cercetare ştiinţifică de înalt nivel, odată cu reorganizarea şi amplasarea într-un nou spaţiu, modern şi cu o infrastructură de excepţie, a Centrului de Cercetări Horticole al facultăţii.

Centrul de Cercetări Horticole a fost înfiinţat în anul 2001 şi a fost dotat, în decursul timpului, cu aparatură şi echipamente performante, cu ajutorul cărora s-au efectuat cercetări în cadrul tezelor de doctorat şi a temelor de cercetare contractate.

Spaţiul iniţial al Centrului de Cercetări Horticole, devenit limitativ, în timp, pentru valorificarea potenţialului infrastructurii de cercetare existente, pentru activitatea de cercetare în cadrul unor echipe extinse şi pe direcţii de cercetare diferită, a impus atribuirea unui nou amplasament. Acesta este situat la parterul clădirii TPPA, cea mai modernă a USAMV Iaşi şi beneficiază de o suprafaţă amenajată de aproximativ 250 mp, reprezentată prin trei laboratoare distincte şi spaţii anexă destinate activităţilor didactice.

“Noua locaţie a Centrului de Cercetări Horticole permite acum diversificarea activităţilor de cercetare, accesul unor echipe extinse şi valorificarea optimă a infrastructurii de cercetare achiziţionată în decursul timpului. Activitatea Centrului a fost re-organizată pe trei laboratoare cu direcţii de cercetare distincte – Biologie moleculară şi micropropagare in vitro, Studiul stresului abiotic la speciile horticole şi Studiul compuşilor bioactivi la speciile horticole – laboratoare care sunt coordonate de cercetători ai Facultăţii de Horticultură cu expertiză în domeniile respective. Centrul de Cercetări Horticole este destinat activităţii de cercetare efectuate de cadrele didactice, cercetătorii şi doctoranzii Facultăţii de Horticultură, precum şi de colaboratori ai acestora în proiectele de cercetare comune. Centrul oferă, prin organizarea şi dotarea sa, condiţii optime pentru activităţile de cercetare, care vor fi valorificate prin teme din domeniul horticulturii şi ştiinţelor vieţii, obiectivele Facultăţii de Horticultură în acest sens fiind deja unele clar stabilite”, a declarat prof. univ. Dr. Liviu Mihai Irimia, decanul Facultăţii de Horticultură a USAMV Iaşi.

Comentarii