Copil de 13 ani, mușcat de o viperă în curtea casei

luni, 07 august 2023, 09:40
1 MIN
 Copil de 13 ani, mușcat de o viperă în curtea casei

Un copil în vârstă de 13 ani a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Suceava după ce a fost mușcat de o viperă în curtea casei. Vineri seară, băiatul se afla în curtea locuinței din satul Siliștea Nouă, oraș Dolhasca, și se juca în apropierea unui coteț din gospodărie.

Vipera se afla sub coteț, iar la un moment dat a ieșit și l-a mușcat pe copil de picior.

Membrii familiei au reacționat imediat, iar băiatul a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe. I s-a aplicat serul antivenin, iar medicii de la Spitalul Județean Suceava au decis să îl interneze în vederea monitorizării stării de sănătate.

Copilul avea piciorul umflat până spre genunchi.

El a rămas internat la Secția de Chirurgie Pediatrică, iar duminică Spitalul Județean ne-a comunicat că era stabil hemodinamic, având doar modificări tegumentare la locul mușcăturii.

Membrii familiei spun că este vorba de o viperă neagră, care ar fi în continuare în curtea locuinței, sub acel coteț. Este probabil ca vipera să aibă cuib în acel loc și a început să atace și să mănânce puii mici de găină.

Este posibil ca în acest caz să fie nevoie de o intervenție specializată pentru îndepărtarea viperei din gospodărie.  

Sursa: monitorulsv

Comentarii