Crema dermatologiei și-a dat întâlnire la Iași

luni, 24 aprilie 2023, 05:00
4 MIN
 Crema dermatologiei și-a dat întâlnire la Iași

La Iași începe astăzi ce-a de-a XII-a ediție a Primăverii Dermatologice Ieșene (PDI), o manifestare națională cu participare internațională care și-a ocupat demult locul pe harta evenimentelor medicale de elită.

Evenimentul, inițiat în urmă cu 12 ani de către prof. univ. dr.  Daciana Brănișteanu, cadru didactic la UMF „Grigore I. Popa” Iași, șeful Clinicii de Dermatologie din cadrul Spitalului CFR Iași și președintele Asociației Dermatologilor din Moldova (ADEM), este organizat sub egida Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”, a Societății Române de Dermatologie, a Societății de Medici și Naturaliști, a Colegiului Medicilor și Farmaciștilor și a Spitalului Clinic CF, în parteneriat cu Primăria Iași.

PDI este o școală medicală importantă și creează o scenă de neegalat pentru dialogul între generații, studenții, rezidenții, medicii specialiști, asistenții medicali, farmaciștii și cadrele didactice reputate atât din Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași cât și din universitățile medicale din țară, întâlnindu-se într-o atmosferă de lucru, dublată de prietenie și respect reciproc. „Am păstrat standardele științifice înalte ale edițiilor anterioare şi bucuria întâlnirilor din sălile de conferință şi din spaţiile expoziționale. Continuăm prelegerile, cursurile şi workshop-urile derulate în cei 11 ani precedenți, completând informațiile cu noile descoperiri științifice şi cu experiențele practice acumulate, a spus prof. univ. dr Daciana Brănișteanu. Pacientul, cu particularitățile lui medicale, se află mereu în centrul preocupărilor medicilor participanți la PDI, manifestare al cărei succes este asigurat de dialogul constructiv și armonios cu lectorii. Astfel, este garantat transferul dinamic de experiența medicală în ambele sensuri, desigur în folosul pacienților. Evenimentul reconfirmă statutul Iașului de capitală a medicinii și demonstrează valoarea de netăgăduit a școlii medicale din orașul nostru. De multe decenii, ne-am obișnuit să se spună că Iașul este un centru medical de prestigiu și că bolnavi din întreaga țară – nu numai din Moldova – se îndreaptă plini de speranță și încredere către spitalele din orașul nostru. Este o dovadă că actul medical ieșean este unul competitiv, dar și că administrația locală știe să valorizeze, la maximum, parteneriatul strategic cu sistemul sanitar! Dar este și o mărturie că medicii din Iași sunt mereu alături de oamenii în suferință. Într-o țară în care sistemul sanitar are încă multe lacune, manifestări precum Primăvara Dermatologiei Ieșene ne arată că suntem pe drumul cel bun și ne demonstrează că medicii cu adevărat devotați nobilei lor meserii se află printre noi. Medicina înseamnă dăruire, fiindcă nu poți vindeca un om bolnav dacă nu-l iubești, dacă nu-l respecți, dacă nu-l înțelegi, a fost de părere primarul Mihai Chirica. La PDI, cele mai noi cuceriri ale cercetării științifice sunt diseminate într-o manieră modernă, plăcută și ușor de asimilat, grație calităților excepționale ale speakerilor consacrați. Astfel, educația medicală continuă în rândul medicilor devine din obligație o plăcere și un prilej de a reîntâlni prieteni și mentori, dar și de a dezvolta noi colaborări profesionale.

PDI este o școală medicală importantă și creează o scenă de neegalat pentru dialogul între generații, studenții, rezidenții, medicii specialiști, asistenții medicali, farmaciștii și cadrele didactice reputate atât din Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași cât și din universitățile medicale din țară, întâlnindu-se într-o atmosferă de lucru, dublată de prietenie și respect reciproc. La ediția din acest an s-au înscris peste 1.500 de participanți, pentru care au fost pregătite peste 100 de prelegeri, cursuri și work-shopuri susținute de peste 100 de lectori naționali și internaționali din 14 țări. PDI 2023 îi are ca președinți de onoare pe prof. dr. Torello Lotti (Italia), prof. dr. Niazi Khursow (SUA), prof. dr. Dominik Heim (Elveția), prof. dr. Aristides Tsatsakis (Grecia), prof. fr. Viorel Scripcariu (rectorul UMF „Grigore T. Popa” Iași), prof. dr. Călin Giurcăneanu (președintele Societății Române de Dermatologie) și prof. dr. Lăcrămioara Şerban (decanul Facultății de Medicină și Farmacie, Iași).

Comentarii