Cristian Ghinea: Nimeni nu ştie impactul acestei recalculări a pensiilor

miercuri, 12 ianuarie 2022, 22:09
2 MIN
 Cristian Ghinea: Nimeni nu ştie impactul acestei recalculări a pensiilor

Fostul ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea a declarat, miercuri, la emisiunea Talk News de la Profit TV, despre prevederile din PNRR privin legea pensiilor şi legea salarizării, că nu a pornit cu ideea de a pune acest subiect în PNRR, dar se referă la reforme. ”Aveam recomadare de ţară în fiecare an”, a spus Ghinea, precizând că ”România are un sistem de pensii nesustenabil şi foarte inechitabil”, şi nu se ştie nici impactul recalculării pensiilor. Despre pensiile speciale, fostul ministru a spus că este nevoie să se revină la principiul contributivităţii.

”Nu am plecat musai la drum cu acest subiect, acest subiect se referă la reforme. Aveam recomandare de ţară în fiecare an, România are un sistem de pensii nesustenabil, şi a doua problemă, este foarte inechitabil”, a spus fostul mnistru, precizând că diferenţa dintre pensiile mari şi cele mici este extrem de mare, de 12 milioane de euro, la câteva mii de beneficiari, sume uriaşe care se duc la puţini oameni.

Cristian Ghinea a mai arătat că întotdeauna Comisia Europeană a zis că trebuie să avem ceva pe pensii, iar ”procentul de 9,4 devenit faimos este mai mult decât a cheltuit România pe pensii până în prezent.

”Domnul Budăi, dacă era constrâns, trebuia să dea el mai mult când era ministru, la pensii. Este un succes politic pentru că avem 9,4 (procentul din PIB care poate fi alocat pentru pensii, nr) pentru că am luat cât a cheltuit România dintotdeauna, şi am adăugat. Acum suntem la 8%. Problema este că trebuie să se plafoneze şi pensiile speciale. Dacă vine domnul Predoiu şi spune că dăm 20% la magistraţi, că aşa vreau eu, domnul Predoiu nu are o problemă”, a spus Ghinea. El a mai menţionat că ”nimeni nu ştie impactul acestei recalculări a pensiilor, şi avem o problemă legată de impactul recalculării pensiilor şi apoi o problemă cu pensiile speciale, pentru că trebuie agreat cu Comisia cui i se aplică”.

”Dacă Budăi merge şi spune că pensiile speciale sunt doar grefierii şi parlamentarii, o să râdă ăia de el. (…) Comisia Europeană a spus că vrea să se refere la toate pensiile speciale, şi atunci noi am spus că trebuie să lumăm categorie cu categorie”, a afirmat Ghinea, precizând că era o coaliţie în care trebuia să se ia o decizie cu echilibru. ”Nimeni nu vrea să desfiinţăm pensiile ca atare, nu poţi lăsa militarii fără pensii”, a mai spus Cristian Ghinea, arătând că pensia medie la militari nu e foarte mare, ci doar la unii genefali care au ieşit pe nişte legi speciale. ”Noi spunem că trebuie să le aducem pe contributivitate”, a mai afirmat el.

 

 

Comentarii