Cu cine aş vota eu, ca român, la Chişinău?

Concluziile mele se încheie cu răspunsul la întrebarea din titlu: Cu cine aş vota eu, ca român, la Chişinău?

În primul rând, nu e greu să constaţi, chiar şi după câteva vorbe schimbate în grabă cu oameni obişnuiţi, că aici domină o mare dezamăgire. După aproape nouă ani de guvernare de dreapta, declarat pro-europeană şi, în diverse grade, pro-unionistă, chişinăuienii (şi nu doar ei) s-au lămurit şi cu ”ăştia”: corupţie peste tot, unii spun chiar mult mai mare decât pe vremea comuniştilor lui Voronin.

Alternativa, aici, până de curând, era reprezentată doar de socialiştii lui Dodon (desprinsi la un moment dat din PCRM-ul lui Voronim). Pentru cei mai mulţi însă, nici aceştia nu pot fi o opţiune, pentru că, în ciuda dezamăgirii imense faţă de guvernările pro-europene, majoritatea vrea în Europa nu în Eurasia.

Între timp, mai exact acum vreo doi ani, s-a format o mişcare de stradă provocată de „furtul miliardului”, o operaţiune complexă de devalizare a sistemului bancar cu actori despre care aproape oricine de aici e convins că-s oamenii oligarhului Plahotniuc. Şi, cel mai probabil, au dreptate, numai că nimeni nu are încă dovada oficială. Motivul e simplu: justiţia de aici (pe lângă toate celalalte instituţii ale statului) e în mâna ”criminalului”, adică a oligarhului Plahotniuc.

Din mişcarea de care vorbeam mai sus s-a format un partid, Platforma Demnitate şi Adevăr (PDA), condusă de liderul protestelor, Andrei Năstase. Au urmat alegerile prezidenţiale şi cumva scena politică moldovenească s-a resetat. Platforma lui Andrei Năstase s-a aliat cu un alt partid pro-european şi anti-oligrahic apărut între timp, Partidul Acţiune şi Solidaritate(PAS) condus de Maia Sandu şi a reuşit să dea moldovenilor de peste Prut o nouă speranţă. Cu o mobilizare exemplară şi un discurs clar pro-european, anti-oligrahic şi anti-socialişti, Maia Sandu a intrat în turul doi al prezidenţialelor, pe care le-a pierdut doar pentru că oligarhul Plahotniuc, deşi declarat oficial pro-european, l-a susţinut cu toată media şi statul pe care le controlează, pe candidatul socialiştilor rusofoni, Igor Dodon. ”Conspiraţia” tocmai a fost dezvăluită printr-o înregistrare audio din acea vreme din care rezultă clar cum partidul lui Plahotniuc punea la cale sprijinul pentru Dodon, deşi oficial se declarau pro-Maia Sandu.

Eşecul Maiei Sandu a fost o lovitură grea pentru moldoveni. Oamenii au obosit (mai mult decât noi, românii) de atâtea ratări şi acest lucru s-a resimţit şi în tabăra perdantă. PAS-ul Maiei Sandu şi Platforma lui Andrei Năstase au intrat într-o perioadă de relax. Până la următoarele alegeri, cele parlamentare, mai erau doi ani. Cele două forţe au început negocieri pentru alcătuirea unei alianţe politice, dar acestea s-au tot lungit până i-a prins demisia lui Dorin Chirtoacă de la primăria Chişinăului care avea să provoace alegeri locale anticipate pentru Capitală.

Dar s-a mai întâmplat ceva între timp. Cu preşedinţia securizată (Dodon e omul lui), oligarhul Plahotniuc şi-a consolidat puterea în Moldova până la un nivel de neimaginat până atunci. A cumpărat parlamentari până şi-a făcut majoritate (de la circa 20% cât avea oficial până la vreo 60%) şi a acaparat toată puterea în stat. Nu, nu e o exagerare, omul controlează acum aproape tot ce mişcă în Republica Moldova: media, mediul de afaceri, guvern, parlament, preşedinţie şi, nu în ultimul rând, majoritatea primăriilor şi consiiilor locale din ţară, adjudecate şi ele fie cu bani, fie prin presiune şi şantaj. (Apropo, Dragnea şi PSD-ul lui sunt mici copii pe lângă oligarhul moldovean cu antecendente de bandit-proxenet.)

Şi, colac peste pupăză, oligarhul Plahotniuc s-a declarat din nou pro-european. Ca şi cum nu era suficient că ”pro-europenii” erau deja compromişi de guvernările lor corupte. Mişcarea oligarhului, gândită să ocupe zona de dreapta a spectrului politic local de unde să mimeze competiţia cu stânga socialiştilor rusofoni, a fost de natură să creeze şi mai multă confuzie şi dezamăgire în masa mare de alegători pro-europeni.

Oligarhul părea de neoprit. În locul lui Dorin Chirtoacă căruia i-a făcut anul trecut dosar penal, obligându-l să se suspende din funcţie, a plantat-o în fruntea primăriei, ca intermar, pe o oarecare Silvia Radu, fostă şefă la regia de electricitate cumpărată de nişte spanioli. Numirea ei la primărie a fost un act tipic de preluare forţată a unei instituţii. Nealeasă de nimeni, fără nicio legătură până atunci cu administraţia locală, Silvia Radu a devenit peste noapte primarul ”independent” al Capitalei. De fapt, asta era şi ideea. Oamenii, sătui deja de politicieni, trebuiau seduşi cu un viitor candidat ”independent” la primărie. Au urmat câteva luni de huzur electoral pe banii chişinăuienilor. Susţinută intens mediatic de holdingul lui Plahotniuc, Silvia Radu a reuşit să pară multora exact ce aşteptau: un primar din afara politicii care se ocupă serios de treburile oraşului. Mie personal, mi-e greu să-mi imaginez o operaţiune de PR mai nesimţită decât cea susţinută de media lui Plahotniuc în favoarea Silvei Radu, care, evident, continuă să susţină că e candidat ”independent”.

Sondajele de aici sunt confuzante. Majoritatea se declară indecisă sau decisă să nu participle la vot, iar unul dintre motive, probabil cel mai important, e că şi pe partea ”corectă” a spectrului politic, lucrurile nu sunt foarte clare. Dreapta pro-europeană şi anti-oligarhică reprezentată pentru primăria Chişinăului de Andrei Năstase, susţinut serios şi de PAS-ul Maiei Sandu, e spartă de doi candidaţi unionişti declaraţi: Valeriu Munteanu şi Constantin Codreanu, reprezentând Partidul Liberal din care se trage fostul primar Chirtoacă, respectiv Partidul Unităţii Naţionale format aici de Traian Băsescu. Problema cu ei e că, pe lângă faptul că nu au nicio şansă de a ajunge măcar în turul doi, nici nu le pasă de faptul că prin candidaturile lor netezesc drumul şi-i fac jocul chiar lui Plahotniuc. Explicaţii ar exista. Dacă despre Munteanu s-ar mai putea crede că e interesat doar să-şi reanimeze partidul, grav afectat de imaginea proastă a lui Chirtoacă dar mai ales de cea şi mai proastă a liderului lor, Mihai Ghimpu, în legătură cu candidatura omului lui Băsescu ştim cam aşa: portalul online deţinut de liderul PUN, Anatol Şalaru, deschide.md, care-l susţine pe Codreanu e extrem de prietenos cu Plahotniuc şi cu candidata acestuia, Silvia Radu, dar grabnic în a-şi ataca competitorii de pe partea dreaptă, în special pe Andrei Năstase. Iar de aici până la a te prinde al cărui joc îl face candidatul lui Băsescu nu mai e decât un mic pas.

Aşadar, confuzia de pe dreapta spectrului politic, întreţinută din plin de Plahotniuc şi candidaţii unionişti, dintre care cel puţin unul îi face jocul pe faţă, explică riscul imens la care e expusă în acest moment Republica Moldova: preluarea totală şi definitivă a ţării de către oligarhul Plahotniuc.

Şi acum răspunsul la întrebarea din titlu: Cu cine aş vota, ca român, la Chişinău? Cu candidatul care are şanse reale de a-i strica jocurile lui Plahotniuc, pe departe cel mai nociv politician din Republica Moldova. Iar acest candidat este Andrei Năstase, susţinut şi de Maia Sandu.  Prin alegerea lui Năstase, moldovenii de peste Prut mai au o şansă, se pare că ultima, de a scăpa de domnia mafiotă a lui Plahotniuc şi de instaurarea definitivă a unui regim criminal-odios peste o ţară tot mai goală şi mai tristă.