Cum a ajuns USR-PLUS să aducă oameni din PSD pentru ocuparea unor funcţii-cheie din administraţia publică

joi, 25 februarie 2021, 22:24
2 MIN
 Cum a ajuns USR-PLUS să aducă oameni din PSD pentru ocuparea unor funcţii-cheie din administraţia publică

După ce în ultimele campanii parlamentare USR-PLUS s-a afişat drept unul dintre principalii contestatari ai partidelor vechi, în special al PSD, cu promisiunea oamenilor noi în politică, alianţa pare acum că are probleme cu cadrele ajungând să propună în funcţii publice foşti social-democraţi. Iar în alte judeţe, acolo unde s-au găsit oameni, membrii USR-PLUS s-au sabotat reciproc.

Primarul USR al Sectorului 2 din Capitală, Radu Mihaiu, l-a numit în funcţia de administrator public pe Sebastian Florescu, fost director economic al Companiei Municipale „Parking Bucureşti”, companie înfiinţată de Gabriela Firea. Florescu a mai lucrat între 2005 şi 2006 la SC Salubritate Apă şi Canal Voluntari.   Radu Mihaiu şi-a apărat alegerea, motivând că în ultimii patru ani Bucureştiul a fost condus de către PSD şi că nu a putut găsi pe cineva care să nu fi lucrat cu social-democraţii.   „Nu am făcut concurs, l-am numit prin dispoziţie de primar. Am ales pe cineva care să aibă experienţă administrativă, m-am asigurat că nu există sau nu cunosc să fi avut probleme legale. (…)  În ultimii 4 ani acest Bucureşti a fost condus doar de PSD-işti, dacă aş fi căutat oameni care să nu fi lucrat cu PSD-işti, nu i-aş fi găsit în Bucureşti sau ar fi fost oameni care nu ar fi avut experienţă în administraţie, iar Bucureştiul are o problematică specială. Aici este nevoie de experienţă administrativă”, a declarat primarul Sectorului 2, citat de Hotnews.ro.

O altă situaţie se regăseşte la Arad, acolo unde filiala USR a nominalizat pentru funcţia de subprefect al judeţului un fost membru PSD, decizie intens criticată de către PNL. Liberalii spun că Vasile Cătana, alegerea USR, nu are nimic din parcursul său profesional care să aibă legătură cu funcţia de subprefect. PNL mai reclamă că Catană a fost desemnat fără concurs şi că reprezintă „o mare dezamăgire” pentru electoratul USR”.   „Vasile Cătana este un cunoscut fost membru al PSD, care ajunge acum într-o funcţie de demnitate publică din partea colegilor noştri de alianţă. Domnul Cătana nu a trecut un test electoral uninominal cu sigla USR în spate, care să îi dea dreptul să revendice susţinerea alegătorilor. Nu era vorba că vor oameni noi în politică?”, a afirmat vicepreşedintele PNL Arad Ionel Bulbuc.   De cealaltă parte, liderul USR spune că nominalizarea acestora a trecut prin „filtrele partidului” şi că „nu reprezintă o problemă”.   „A trecut prin toate filtrele USR. A fost doi ani doar voluntar înainte de a se înscrie în partid, a muncit mult şi a primit derogare pentru a fi acceptat membru. Nu cred ca este o problemă cu această nominalizare, este un om valoros. Şi PSD are oameni valoroşi”, a declarat preşedintele USR Arad, Răzvan Anghel, citat de Agerpres.

Integral, pe adevarul.ro

Comentarii