Cum a muşamalizat Mihai Pacepa o crimă comisă de un coleg. Dezvăluirile unui istoric!

joi, 18 februarie 2021, 11:59
5 MIN
 Cum a muşamalizat Mihai Pacepa o crimă comisă de un coleg. Dezvăluirile unui istoric!

Istoricul Mădălin Hodor descrie pe contul său de socializare un episod din reiese că Mihai Pacepa, spionul care a dezertat din România comunistă, a muşamalizat o crimă comisă de un coleg din cadrul serviciilor de spionaj. Mai jos redăm postarea sa integral.

“Anul este 1973. În biroul şefului CSS, Ion Stănescu, sunt doi ofiţeri de securitate de la Direcţia a II-a (Contrainformatii Economice). Cei doi s-au cerut la raport pentru ca au ceva important de comunicat şefului cel mare al Securităţii. Ambii fuseseră procurori înainte de a intra în Securitate şi când întregului personal MI i s-au prezentat datele acţiunii "Bradul" (încercarea de găsire a asasinului a trei femei in zona Poiana Brasov) au văzut în asta sansa lor de a se afirma. Şefii le spuseseră ca actiunea "Bradul" are "prioritate zero pentru întregul aparat" şi ca însuşi Comandantul Suprem ceruse identificarea criminalului in cel mai scurt timp.

După ce au studiat tonele de documente adunate, dar mai ales dupa ce au vorbit cu un fost coleg al lor, procuror la Braşov, cei doi au ajuns la o concluzie complet diferită de cea vehiculata pana in acel moment in caz (anume ca cele trei femei au fost ucise si aparent violate de acelaşi criminal, un asasin in serie).

Ei il informează pe şeful Securităţii ca au dovezi covârşitoare ca cea de a doua victima, Ana Pereanu, a fost în realitate ucisă de soţul ei, fost ofiţer DIE cu gradul de colonel. Au cerut deja mandat de arestare preventivă.

Stanescu nu e foarte multumit. "Nea Stelica" este prietenul lui din perioada cand erau amândoi muncitori la Steagul Rosu. Familiile se vizitează. Nu se poate să fie ucigaş. Mai e ceva. Ceva obscur care il leagă pe "Nea Stelica" de însuşi Tovarăşul.

În birou intra Doicaru şi Pacepa. Doicaru este şeful comandamentului Bradul şi cel care coordonează căutarea criminalului. Pacepa e umbra lui. Stănescu le comunica ceea ce au spus cei doi.

Plus ca mai au o cerinţă. Una importantă. Au aflat că scumpii lor colegi din DIE au instalate microfoane la domiciliul colonelului. Ar vrea benzile, unde ei sunt siguri că se află şi alte indicii importante, căci colonelul este alcoolic şi se stie ca vorbeste vrute şi nevrute cand este beat.

Pacepa le-o taie scurt: "Am ascultat benzile personal. Nu e nimic important pe ele."

Tăcere. Cei doi stiu cine este Pacepa. Ramane asa.

A doua zi cei doi sunt informati ca activitatea lor în acţiunea Bradul s-a terminat. Li se mulţumeşte pentru efort. Cum sunt oameni ai sistemului au inteles mesajul. Isi vad de alte treburi.

Între timp colonelul Pereanu este eliberat şi primeşte un coş continand o sticlă de şampanie şi un buchet de flori. Cu un biletel: "Sanatate nea Stelica! Colegii" Din DIE, evident.

Doicaru a arestat deja 7 persoane, care au avut mai mult sau mai putin de a face cu victima. I-a transferat în arestul MI de la Braşov unde vor fi torturaţi timp de două săptămâni. Pusi pe pat metalic şi electrocutati, injecţii cu alcool, pusi in genunchi pe colţuri de cărămidă, bătuţi la talpi, smuls unghii. Nimic deosebit. Rutina.Sa spuna ca ei au ucis-o şi violat-o pe Ana Pereanu. Doicaru are şapte "suspecti", dar nevoie doar de un singur criminal. Jocul se numeste "cine cedează primul". Cedeaza doi deodată. Ambii recunosc. Încurcătură dar au noroc.

Miliţia a arestat un recidivist, violator. Perfect. Il aduc la Braşov. Ii promit ca scapa de pedeapsă dacă îşi asumă crimele. Omul o face. Apoi il duc sa faca reconstituirea. Recidivistul nu a fost în viaţa lui la Poiana Braşov şi a uitat ce l-au invatat anchetatorii. Încurcă locurile, drumul, tot. Nu contează.

Doicaru anunţa găsirea fiorosului criminal. Personalul acţiunii Bradul primeşte decoraţii şi avansări în grad. Un succes. Tovarăşul e mulţumit.

Recidivistul moare la câteva luni in închisoare. Moarte naturală. Moare şi asasinul. Ciroza.

Apoi vine evenimentul fugii lui Pacepa. Colegii incep sa caute in sifonier, care (ce sa vedeti admiratori ai mentionatului) e plin. Nu de marfa occidentală, ci de cadavre. Cum sunt toate sifonierele colegilor, de altfel. Cadavrele de la Bradul atrag atentia. Unul dintre ele e al unei cetăţene vest-germane cu un nume foarte apropiat de cel al unui afacerist cu care DIE are "interese economice". Coincidenţă poate.

Cei doi ofiţeri de la început sunt rechemati la raport şi întrebati de episodul intersectării cu Pacepa. Mai spun ceva. Ca la întâlnirea aia au cerut totusi sa asculte si ei benzile, chiar dacă Pacepa le spusese ca nu e nimic pe ele. Pacepa a spus că le-a distrus dupa ce le-a audiat.

Dar si asta e una din miile de minciuni ale unui sistem bazat pe minciună şi crimă. Nu le-a distrus.

În dosarul acţiunii Bradul din arhiva CNSAS exista transcrierile benzilor TO pe care Pacepa le-a ascultat şi nu găsit nimic "important". Si într-o transcriere se află o discuţie a colonelului Pereanu cu un prieten de pahar la o betie in propria casă. Colonelul povesteşte cu lux de amanunte cum si-a ucis nevasta, cum a înscenat locul crimei ca sa dea impresia ca e oprea unui criminal in serie. Tot. Pe banda.

Adevarat ca asta nu e imaginea spionului. Nu cea pe care o ştiţi. Nu e despre mari operaţiuni de capa şi spadă, despre interese naţionale şi apărarea ţării, despre cata tehnologie a adus in tara sau ce servicii a facut.  E doar acoperirea unei crime.Ceva banal in vremurile respective.  Nu ca vreau sa stric frumoasele poveşti ce se scriu zilele astea. Doar lasa asta aici. Sa se stie. Atât.

LE. Am uitat. Asasinul cetăţeniei vest-germane Gisela Bormann nu a fost găsit niciodată. Cum a treia femeie era doar o muncitoare romanca banală, nici nu s-a mai făcut anchetă. #NimicSpecial”, scrie istoricul pe contul său de Facebook.

 

 

 

 

Comentarii