Cum să devin celebru

Să iau atitudinea antisindicală a patronului demisionar al Starbucks, Howard Schultz, figura în ascensiune a lanţului american de cafenele, măcar să iau apărare abordării antisindicale în cadrul unei audieri în Senat, şi să resping acuzaţiile de încălcare a legislaţiei muncii, barem să sufăr o entorsă ca Octavian Popescu, fotbaliatorul, încaltea să lăcrimez ca Neymar după ce am pierdut la poker o sumă uriaşă, la fel ca gagica lui Criştianu Ronaldu, care, probabil, se plictiseşte singură şi joacă la păcănele sau barem să fiu prins la volan beat şi drogat ca vloggeriţa Ana Morodan. Măcar să comit afaceri ascunse ca Roman Abramovici sau barem să fiu la fel de ticălos, totuşi e greu, ca Evgheni Prigojin, liderul mercenarilor ruşi Wagner, sau măcar să susţin ca bombalăul că Stonehenge era un uriaş calendar, de parcă nătărăii ăia cu fruntea teşită erau nişte iluştri astronomi, sau barem să fiu mai iubit ca Inna, Akcent, Alexandra Stan, Smiley sau alţi cântăreţi de muzică din asta pârţâitoare sau uşurică, cum zicea nea Miluţă Gheorghiu (pentru cei mai tineri – el a fost cel mai mare interpret al coanei Chiriţa – acum Iaşii, din păcate, nu are nici un actor care să o joace pe Chiriţa).

Sau dacă nu, cel puţin să cânt cât mă ţine gura „Ţucu-ţi, nană, ochii tăi/ Că frumos te uiţi cu ei”, chit că n-am glas şi să fiu audiat de DIICOT ca primarul Chirica, barem să nu exclud, ca Blinken, negocieri cu Rusia pentru împărţirea Ucrainei, căci s-a ţicnit sau ramolit toarşu B., barem să comit o alianţă împotriva firii ca aceea dintre pesedei şi liberei (dreptu-i, nu pricep care dintre aliaţi „stă capră” în alianţa asta) sau să nu mă mai duc la vot nici dacă fac suta de ani, măcar să fiu mai prost ca Star Trek, de care râd şi adolescenţii, care nu frecventează şcoala, sau alte „filme amuzante pentru a te distra”. Încaltea să-mi mai ogoiesc astfel insomniile, dacă nu să devin celebru în Păcureţ măcar. Sau să ajung celebru ca tipii ăştia cică români de origine (mă rog, îi doare pe ei în fund de România, dar noi îi cităm mereu). Barem ca: Adam Lambert, Simina Grigoriu, The Alchemist, Chantal Claret, Ezra Koenig, Justin Warfield, Michael Creţu, Miruna Mănescu şi Necro. Ei, şi?

Dacă nu, „măcar”, „cel puţin” sau „încai”, „încaltea” să devin celebru. Dar cum? Barem să creez istorie (mai degrabă isterie) la arabi ca Criştianu Ronaldu la 38 de ani, deşi el e ca-n vorba ceea: „Fosta-i, lele, cât ai fost”, dar se încăpăţânează să nu-şi da seama. Barem să împing o babă pe scări şi să-i spun politicos: „Pardon, mătuşă”, barem să intervin cu pumni şi palme ca să se termine odată şi odată lucrările de pe Lăpuşneanu, încaltea să-mi plătesc factura la Salubris, chit că e pipărată rău, barem să-i sparg mecla cui ştiu eu şi pe urmă să zic ca-n visul lui Leonaş, cel din „Coana Chiriţa în provinţie”: Chi-riii-ca! Chi-riii-ca! Sau barem să asfaltez din saielele proprii străzile Poienilor şi Teascului din mahalaua Ieşilor, care nu cunosc asfaltul de ani de zile. Sau să acopăr gropile de pe Atelierului şi Cicoarei – ooo, aş fi un adevărat erou! Despre Păcureţ nu mai vorbesc.

Sau să devin filosof cugetător pe malul mult puţiciosului Bahlui, să înalţ poduri ca să „fluidizez traficul” mai ceva ca Chirica, acest Bulă al primarilor locali, şi să-l „bagicuresc” mai ceva ca ţaţa Lionora de la Gheboaia. Dar să înalţ şi poduri în spirit mai ceva ca Di(h)an(i)a Şoşoacă Comediana, gata să pupe oricând cururi pe la Moscova. Sau barem să susţin pe Ciulacu şi Ciocă, cum fac margaretsăceriţele de pe la noi în talk show-uri. Sau să scriu versuri ca modemul meu, pardon, modelul: Calma Pleşu Valeria, o poetă absconsă. Să vorbesc mulţimii despre zilele de boală, de teamă şi de îndoială pe care le trăim ca ÎPîSî Teofan, dar „să nu ne temem peste măsură, căci suntem oameni ai lui Dumnezeu” sau barem să pun pe picioare o plăcintărie cu praz ca Prodanca, căci „radio-şanţ” a înfiinţat deja.

Ca să devin celebru îmi mai trebuie un costum fistichiu de miţe-flenduri, de pildă un costum salopetă cu pieptar sau, şi mai bine, un costum egiptean pentru Halouin, de să se scoale şi morţii din sarcofage, barem să beau câte trei pahare de vin la gagazin (cum zice nepotu-meu) la Liviu şi apoi la Daniel şi barem să-mi imaginez, ca şi până acum, un mijloc de pătrundere în lumea mirifică a scrisului. Şi să mă înalţ dincolo de genunchiul broaştei, barem cât de cât la spirit, care vrea veşnicia. Căci barem Zarathustra avea dreptate: „Te iubesc, o, veşnicie!” Barem să mă trec la catolicism şi să mă reboteze la Holy Trinity Catholic Church în memoria episcopului Radu de la Uifalău, măcar că mă va blasfemia întreaga Biserică Ortodoxă, mai ales aia de la Stoliţa Moskva şi cu precădere părintele Florescu din Scoţia, sau măcar să redecorez parcul iaşiot de lângă biserica lipovenească după estetica lui Gaudi şi mă dotez cu router wireless la mare distanţă.

Iar dacă n-oi reuşi şi n-oi reuşi să devin astfel celebru, să mă dezbrac în popoul gol şi să mă plimb aşa pe Lăpuşneanu (asta în eventualitatea că se vor termina lucrările de acolo), iar la Fundaţie să merg aşa chiar când trece un cârd de tramvaie pline cu domnişoare. Atuncea să mă vezi! Vino, mamă, să mă vezi, cum zicea Liviu Puştiu. Sau cum adăuga Viorel Ilişoi: La spitalul de obezi.

Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist