Cunoscutul prezentator britanic de la ITV Phillip Schofield a dezvăluit că este homosexual

vineri, 07 februarie 2020, 14:10
1 MIN
 Cunoscutul prezentator britanic de la ITV Phillip Schofield a dezvăluit că este homosexual

Prezentatorul TV Phillip Schofield a declarat că este homosexual după 27 de ani de căsătorie cu Stephanie Lowe, potrivit BBC. Britanicul, în vârstă de 57 de ani, a făcut anunţul printr-un mesaj publicat pe Instagram. 

"Astăzi, destul de corect, a fi homosexual este un motiv de sărbătoare şi de mândrie", a scris el. "Da, simt durere şi confuzie, dar asta vine din cauza faptului că îmi rănesc familia". "Cu puterea şi sprijinul soţiei şi fetelor mele, mi-am da seama că sunt homosexual", a mai scris el.

Schofield prezintă la postul ITV emisiunile "Dancing On Ice" şi "This Morning" care a câştigat săptămâna trecută National Television Award pentru "cea mai bună emisiune magazin live".  Prezentatorul a fost intervievat de colega sa de platou Holly Willoughby, în ediţia de vineri a emisiunii "This Morning". El a spus că în ultimii ani sexualitatea sa "a devenit o problemă în capul meu". 

"Tot ce poţi fi în viaţă este să fii onest cu tine însuţi şi am ajuns în punctul în care nu eram cinstit cu mine şi nu mă plăceam din cauza asta. Este absolut decizia mea (să vorbesc despre asta). Ştiam că trebuie să fac asta. Nu ştiu cum va fi lumea acum. Nu ştiu cum va fi primit acest lucru sau ce vor gândi oamenii", a spus el. 

 

 

Comentarii