Curs de prim ajutor în caz de stop cardio-respirator, azi, pe Esplanada UMF

marți, 16 octombrie 2018, 01:56
1 MIN
 Curs de prim ajutor în caz de stop cardio-respirator, azi, pe Esplanada UMF

Medicii constată adesea că mor oameni din cauză că nimeni din cei de faţă nu ştiu să acorde acest tip de ajutor vital.

Reprezentanţii disciplinei Medicină de Urgenţă, din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Grigore T. Popa (UMF) din Iaşi, în colaborare cu medicii de la SMURD Iaşi, organizează astăzi un curs de prim ajutor – suport vital de bază, prin care îi vor învăţa pe oameni cum să acorde ajutor în caz de stop cardio-respirator.

În prima parte a zilei, între orele 9.00-12.00, cursul va avea loc la compania farmaceutică Antibiotice S.A. Iaşi, unde 100 de angajaţi vor fi instruiţi să salveze oamenii în cazul unui stop cardiac.

După amiază, în intervalul orar 12.00-16.00, cursul va fi reluat pe Esplanada UMF Iaşi, pentru a fi mai la îndemâna tinerilor ieşeni.

Evenimentul, organizat şi cu spirijinul Inspectoratul Şcolar, va avea loc cu ocazia Zilei Mondiale a resuscitării, care este sărbătorită anual pe 16 octombrie. Motto-ul evenimentului este „Toţi cetăţenii lumii pot salva o viaţă“, iar cursul este cu intrare liberă, pentru toţi ieşenii interesaţi să înveţe cum pot acorda primul ajutor într-un astfel de caz.

Numărul persoanelor care mor în urma unui stop cardiac este tot mai ridicat, iar în aceste cazuri esenţială pentru supravieţuire este intervenţia cât mai rapidă.

Comentarii