Curtea Supremă a SUA nu se opune reluării execuţiilor federale

luni, 29 iunie 2020, 18:00
2 MIN
 Curtea Supremă a SUA nu se opune reluării execuţiilor federale

Curtea Supremă a Statelor Unite a refuzat luni să intervină în hotărârea Guvernului lui Donald Trump de a relua execuţiile federale la 13 iulie, după 17 ani de pauză, refuzând să examineze un recurs cu privire la modul de administrare a injecţiei letale reţinut de administraţia republicană, relatează AFP.

În cazul în care altă procedură nu se bucură de mai mult succes, Statele Unite urmează să-l execute, la 13 iulie, pe Daniel Lewis Lee, un susţinător al supremaţiei abilor, condamnat în 1999 la pedeapsa captală după ce a fost găsit vinovat de uciderea unui cuplu şi unei fete în vârstă de opt ani. Mama uneia dintre victime l-a implorat pe Donald Trump să-l graţieze pe condamnat.

Însă preşedintele nu a dat curs, pentru moment, acestui apel. Locatarul Casei Albe, care candidează la al doilea mandat în noiembrie, reclamă cu regularitate o folosire consolidată a pedepsei cu moartea împotriva ucigaşilor poliţiştilor sau traficanţilor de droguri. Susţinerea pedepsei cu moartea s-a erodat în rândul americanilor – doar 54% o susţin, o scădere de la 80% la începutul anilor '90.

Doar o mână de state – mai ales în Sudul conservator – mai recurg la pedeapsa capitală. În 2019 au fost executate 22 de persoane. Majoritatea crimelor sunt judecate la nivel de state, însă tribunalele federale pot fi sesizate cu privire la cele mai grave fapte – atentate, crime rasiste – sau comise în baze militare sau în rezervaţii amerindiene.

În ultimii 45 de ani, doar trei persoane au fost executate la nivel federal, inclusiv Timothy McVeigh, în 2001, găsit vinovat de atentatul de la Oklahoma City, soldat cu 168 de morţi, în 1995. Ultima execuţie federală a avut loc în 2003.

 

Comentarii