DEZBATERE La ce vârstă ar trebui să înceapă copiii școala? Bariera impusă de legislație vs unii părinți. Ce spun specialiștii și cum e în alte țări

sâmbătă, 26 august 2023, 16:54
2 MIN
 DEZBATERE La ce vârstă ar trebui să înceapă copiii școala? Bariera impusă de legislație vs unii părinți. Ce spun specialiștii și cum e în alte țări

Începutul anului școlar aduce și o dezbatere în educație. Este vorba despre copiii care împlinesc 6 ani începând din luna ianuarie 2024 și care, potrivit metodologiei de înscriere la școală, nu pot fi înscriși în clasa pregătitoare.

Pe de o parte, voci ale părinților cer eliminarea interdicției ca cei în vârstă de 5 ani să nu poată urma primul an de școală, dacă o evaluare realizată de psihologi ar atesta că ei sunt pregătiți.

De cealaltă parte, psihologii contactați de G4Media.ro susțin că limitarea vârstei până la care copiii pot intra în prima clasă de școală urmărește interesul copiilor: ei pot fi cognitiv la același nivel cu prietenii lor cu jumătate de an mai mare, dar emoțional riscurile sunt mari, susțin aceștia.

Concret, dacă cel mic a împlinit șase ani la o zi sau două după 31 decembrie, nu poate merge la școală, dar dacă s-a născut cu o zi mai devreme, poate.

Potrivit actualei legi, pot fi înscriși în clasa pregătitoare elevii care împlinesc 6 ani înainte de 1 septembrie, dar și cei care împlinesc această vârstă între 1 septembrie și 31 decembrie, pe baza unei evaluări.

Cei născuți în ianuarie nu mai pot fi nici măcar evaluați. Măsura nemulțumește o parte dintre părinți, care consideră că copiii lor sunt pregătiți pentru școală, chiar dacă nu au împlinit vârsta.

”Citește, scrie, înțelege tot, este foarte curios și poate merge fără probleme în clasa zero. Cred că dacă îl mai ținem acasă o să îl întârziem și apoi se va plictisi la școală” spune Alexandra R., mama unui băiat care încă nu a împlinit vârsta școlară, dar pe care părinții vor să îl înscrie, fără succes, în clasa zero.

Sunt mulți părinți în această situație. O petiție online, care solicită inițierea unei Ordonanțe de Urgență pentru modificarea articolului 29 (2) din Legea educației naționale, nr. 1/2011, care interzice accesul în clasa pregătitoare înainte de 6 ani (împliniți în acel an calendaristic), a strâns peste 750 de semnături.

Inițiativa a plecat de la Cătălin Frâncu, unul dintre fondatorii dexonline, care a și transmis încă de anul trecut, o scrisoare deschisă ministrului de atunci al Educației, în care cere același lucru.

Până în 2020, legea permitea înscrierea copiilor la școală, chiar dacă nu au împlinit încă 6, ani, pe baza unor metodologii de înscriere care permiteau evaluarea (și înscrierea) lor.

Din 2021, aceste metodologii nu mai permit acest lucru. Mulți dintre copii trebuie să repete grupa mare sau să stea acasă. Semnatarii petiției consideră măsura ca neconstituțională și discriminatorie.

Mai mult, pe g4media

Comentarii