Din restaurante cu stele Michelin, în Munții Neamțului: povestea și tainele părintelui Silvan, bucătarul Mănăstirii Sihăstria

În Postul Mare se posteşte prima săptămână complet. Nu se face absolut nimic decât cu blagoslovenie, nici măcar focul, care se face numai cu foc din candelă. La fiecare post se ţin trei zile post negru, fără apă. Se strânge stomacul cu un brâu. Dacă cineva nu rezistă, mănâncă. Călugării n-au nimic al lor. Hainele lor sunt de obşte. Nimeni nu are bani. Cei care au bani îi dau la stăreţie. N-au mâncare în chilie. Nici mirenii n-au voie să aducă carne în mănăstire. Nu se ţin găini, nici porci.

Nu, rândurile de mai sus nu sunt pagini din vreun jurnal de călătorie. Nici fragmente de regulament interior sau însemnări ale vreunui monah sihastru apus de multă vreme. Sunt note din Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (Fond Documentar, dosar 74, vol. 5,  f. 24-27) legate de viaţa duhovnicească din timpul părintelui Cleopa Ilie. Prieten al sfinților, duhovnic al românilor și stareţ al Mănăstirilor Slatina și Sihăstria. Da, a trecut multă vreme de atunci și da, părintele Cleopa este astăzi rugătorul nostru de acolo, din ceruri. Însă, dincolo de învățăturile transmise celor care i-au călcat pragul chiliei sau celor care, dintre merii din fața cerdacului i-au ascultat cuvintele cu și pentru duh, părintele Cleopa a lăsat moștenire Sihăstriei și monahilor ei pravila și buna rânduială. Iar ei, ucenicii lui de atunci, le duc mai departe ca pe un soi de testament pentru cei ce vor veni.

Și, cu toate că la Sihăstria „nu se țin găini, nici porci”, după observația comuniștilor, monahii oferă și astăzi pelerinilor cazare și masă, o altă „regulă” moștenită de la părintele Cleopa și stabilită de el însuși, pe când era stareț. Astăzi, Sihăstria părintelui Cleopa numără nu mai puțin de 120 de viețuitori – toți lucrători ai iubirii pentru celălalt. Toți într-un glas și-n duh de comuniune, ca-ntrun roi, la rugăciunile zilnice, apoi peste zi, fiecare în parte, ca albinele, îndeplinindu-și cu râvnă și asumare, cu drag și fără nicio amânare, ascultarea la care a fost rânduit de către părintele și starețul lor, arhimandritul Arsenie.

Am ajuns la Sihăstria joi, în jurul amiezei. Otpustul Liturghiei se făcuse de ceva vreme și i-am găsit pe părinții Sihăstriei în câmpul muncii. La propriu. Unii iau drumul pădurii cu o căruță agățată de un tractor, alții – ca niște fini simțitori ai domeniului portretisticii și ai picturii bisericești – aranjează hârtia sau finisează scândura adusă din deal, le aplică tratamentele care să le sporească rezistența în timp și apoi începe minunea. Prin nu-știu-ce tehnici de persuasiune și influență – sigur nu învățate de pe YouTube sau din vreo carte de personal development – alți monahi o conving, parcă, pe Maica Domnului să-L ia pe Hristos de mână alături de sfinții cu ceva mai mult timp liber de prin ceruri și să zăbovească puțin în atelierul lor. Ca să le poată surprinde mai bine chipurile transfigurate. Din stânga mea, monahii Caliopie și Ioil ies cu un coș împletit, plin cu pâine. Îi las pe colegii mei să filmeze momentul și-i urmăresc pe cei doi viețuitori îmbrăcați în halate albe – un soi de îngeri păzitori și făcători ai pâinii celei de toate zilele. Intră pe ușa trapezei. Intru și eu imediat după ei și-l cunosc la câteva minute distanță pe cel direct-răspunzător de bunul mers al bucătăriei și de bunul gust al ascultării pe care a primit-o. La propriu.

Pasionat al gastronomiei și al artelor plastice, Părintele Silvan, cu o experiență de ani buni în bucătărie încă dinainte de intrarea în mănăstire, pregătește masa pentru toți viețuitorii Sihăstriei în toate zilele Postului Mare. Și-n toate celelalte zile ale anului, de altfel. Ce e de-a dreptul uimitor e cum s-au aranjat lucrurile în viața lui și cum pasiunea pentru gătit, născută încă din vacanțele de vară ale copilăriei petrecute în bucătăria bunicii, a atins cele mai înalte culmi în restaurante prestigioase din Londra, Bath, Stavanger și Sandnes, două dintre ele având faimoasele stele Michelin. Adică, o garanție a celui mai înalt standard de calitate în lumea restaurantelor.

Vreo 17 ani. Cam atât cred că însumează experiența mea în bucătărie. Am debutat în gastronomia românească în cadrul unui restaurant de trei stele din Cluj-Napoca. După doi ani de profesie în cadrul acestei locații, am decis să mă transfer în bucătăria texană, pentru că dorința mea din lume a fost să cunosc cât mai multe bucătării de talie internațională, pentru a-mi desăvârși meseria. În bucătăria texană am lucrat aproximativ trei ani. Doi ani am lucrat în bucătăria japoneză, apoi în bucătăria mediteraneană am zăbovit un pic mai mult, undeva la șase ani. Am ajuns, apoi, în bucătăria britanică și m-am specializat pe prepararea peștelui, pentru că am lucrat în Loch Fyne Fish Restaurant, Central Park, Landmark Hotel, dar și în alte restaurante din Londra, iar în Norvegia am lucrat pe bucătărie internațională, adică am pregătit rețete din toate țările.

Reportajul integral, semnat de Cătălin Acasandrei, pe doxologia.ro