Directorul DSVSA Botoşani, plasat sub control judiciar pentru 60 de zile

sâmbătă, 14 mai 2022, 18:20
1 MIN
 Directorul DSVSA Botoşani, plasat sub control judiciar pentru 60 de zile

Liberalul Mihai Ţurcanu, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţă Alimentară (DSVSA) Botoşani, a fost plasat, pentru 60 de zile, sub control judiciar de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Acesta este bănuit de două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau altul, o infracţiune de abuz în serviciu, fals intelectual şi delapidare.

Decizia vine după ce, vineri, procurorii DNA au descins la sediul DSVSA, la locuinţa lui Mihai Ţurcanu, dar şi în alte doua locaţii, dintre care una în Bucureşti.

În perioada octombrie – decembrie 2021, inculpatul Ţurcanu Mihai ar fi intervenit în mod nelegal într-o procedură de achiziţie publică desfăşurată de instituţie pentru atribuirea unui contract de furnizare produse cu specific sanitar – veterinar în valoare de 2.974.405 lei.

Concret, acesta ar fi împiedicat plata banilor către societatea comercială care adjudecase licitaţia şi ar fi făcut demersuri cu intenţia de a favoriza o altă societate comercială care participase la procedura de achiziţie, dar a cărei ofertă fusese descalificată de către comisia de evaluare.

Din cauză că s-au opus cerinţelor inculpatului şi au refuzat să favorizeze firma susţinută de acesta, două dintre funcţionarele instituţiei implicate în procedura de licitaţie, ar fi fost supuse unei evaluări a performanţelor profesionale efectuată în mod abuziv, în sensul constatării unor abateri disciplinare inexistente în vederea eliberării din funcţiile publice (ocupate prin promovarea unor concursuri) şi înlocuirea lor cu alţi funcţionari obedienţi.

Citiţi materialul integral pe monitorulbt.ro

 

Comentarii