Doi studenţi au dus la poliţie bani găsiţi într-o parcare

joi, 21 decembrie 2017, 21:15
1 MIN
 Doi studenţi au dus la poliţie bani găsiţi într-o parcare

Doi studenţi au găsit o sumă de bani şi au predat-o poliţiei. Cei doi au găsit banii într-o parcare din municipiul Iaşi. În prezent, poliţiştii caută proprietarul banilor. „La sediul Secţiei 6 Poliţie Urbană Iaşi s-au prezentat doi tineri de 20 de ani care au declarat poliţiştilor că au găsit o sumă de bani, în timp ce se aflau într-o parcare din municipiul Iaşi.

Astfel, aceştia au predat poliţiştilor banii găsiţi, adică peste 500 de lei. Cei doi tineri, Alexandru şi Claudiu, sunt studenţi în anul întâi la Facultatea de Informatică, din cadrul Universităţii „Al.I. Cuza“ Iaşi. Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean apreciază spiritul civic de care au dat dovadă cei doi tineri în prag de sărbători, şi consideră că sunt un exemplu pentru comunitate“, a precizat Anca Vîjiac, din cadrul Poliţiei Iaşi. 

 

 

Comentarii