Dosar penal: s-a urcat la volan fără permis după ce a aflat că iubitei sale, gravidă, i s-a făcut rău

miercuri, 28 iulie 2021, 01:50
2 MIN
 Dosar penal: s-a urcat la volan fără permis după ce a aflat că iubitei sale, gravidă, i s-a făcut rău

Panicat de faptul că iubitei sale i s-a făcut rău la o nuntă, un ieşean din Iepureni s-a aruncat la volan, deşi nu avea permis, pentru a veni la Iaşi. A fost oprit de poliţişti pe Independenţei, după ce trecuse pe roşu. În paralel, femeia se întorcea acasă în sat, unde nu şi-a găsit nici iubitul, nici maşina. Pe 9 iunie 2019, A.A. plecase la o nuntă, la restaurantul Casablanca din Rediu. Iubitul său, Andrei Balaur, rămăsese acasă, la Iepureni, pentru a avea grijă de barul pe care îl administra. 

Femeia era însărcinată în două săptămâni, având o sarcină cu probleme. În jurul orei 22 i s-a făcut rău, suferind un avort spontan. A chemat un taxi şi a plecat spre Iepureni, fără să-şi anunţe iubitul, pentru a nu-l impacienta. Doar că Balaur a fost sunat de un nuntaş, care l-a anunţat că tinerei i se făcuse rău. A urcat imediat la volanul autoturismului Opel Vectra deţinut de iubita sa, îndreptându-se spre Iaşi. Era însoţit de doi prieteni, ambii băuţi. Oricum, niciunul din cei trei nu avea permis.

A ajuns în zona Păcurari, unde a vrut să alimenteze. Tocmai se schimba tura, aşa că s-a îndreptat spre o altă staţie de alimentare, din zona Podu de Fier. A fost oprit de poliţişti după ce trecuse pe culoarea roşie a semaforului în dreptul blocului Carmen. Balaur a fost trimis în judecată pentru conducere fără permis, faptă pentru care magistraţii Judecătoriei l-au condamnat la un an de închisoare.

Tânărul mai avea o condamnare, la un an de închisoare cu suspendare, primită în 2017, pentru lovire sau alte violenţe. Pentru aceasta, magistraţii i-au mai acordat un spor de 4 luni. Judecătorii au dispus ca executarea pedeapsei rezultante, de 1 an şi 4 luni de închisoare să fie suspendată pe durata unui termen de supraveghere de trei ani.

Comentarii