Elefanţi evadaţi dintr-un parc naţional au ucis două persoane în Uganda

marți, 15 august 2023, 16:41
1 MIN
 Elefanţi evadaţi dintr-un parc naţional au ucis două persoane în Uganda

O turmă de elefanţi care a evadat dintr-un parc naţional din vestul Ugandei a ucis două persoane, informează DPA.

Purtătorul de cuvânt al Autorităţii pentru faună sălbatică din Uganda (UWA), Bashir Hangi, a declarat marţi pentru DPA că animalele au evadat luni din Parcul Naţional Regina Elisabeta şi au ajuns în localitatea învecinată Kasandala.

Aici, elefanţii au ucis un bărbat care se afla în grădina locuinţei şi un alt bărbat, care mergea la pescuit.

UWA încearcă acum să ducă animalele înapoi în sanctuarul pentru animale sălbatice.

Parcul Naţional Regina Elisabeta este una dintre cele mai extinse zone protejate din această ţară din estul Africii şi una dintre cele mai populare destinaţii turistice din Uganda datorită biodiversităţii sale. Parcul se învecinează cu Parcul Naţional Virunga din Republica Democratică Congo.

Potrivit autorităţilor din domeniul conservării, ciocnirile între animale sălbatice şi oameni au devenit mai frecvente în Africa, continentul cu cea mai amplă creştere a populaţiei.

Habitatul natural al speciilor sălbatice devine din ce în ce mai limitat.

Potrivit UWA, numărul mamiferelor de talie mare, inclusiv elefanţi, în parcurile naţionale a crescut în ultimii ani. Parcul Naţional Regina Elisabeta adăposteşte în prezent aproape 8.000 de elefanţi – în urmă cu 40 de ani, erau doar circa 2.000. AGERPRES

Comentarii