Elena Lasconi, luată în calcul de USR pentru alegerile prezidențiale

miercuri, 27 septembrie 2023, 17:08
1 MIN
 Elena Lasconi, luată în calcul de USR pentru alegerile prezidențiale

Primarul din Câmpulung Elena Lasconi este luată în calcul de către liderii USR drept posibil candidat la alegerile prezidențiale din 2024, au declarat pentru G4Media.ro mai multe surse din partid. Potrivit acestora, este una dintre variantele în discuție acum, fără a fi luată încă o decizie. Deocamdată, Elena Lasconi deschide lista USR pentru alegerile europarlamentare din 2024.

„Dacă sunt luată în calcul și se discută în USR despre treaba asta, vă dați seama că pentru mine este o onoare dar este și copleșitor în același timp. Eu cred că, după cum îl cunosc pe Cătălin Drulă, ar putea să fie un președinte foarte bun de țară și a demonstrat asta cât a fost ministru.

Oricum, decizia va fi luată de către toți membrii prin vot. Eu nu m-am gândit pe persoană fizică să candidez la prezidențiale, dar tot ceea ce fac în fiecare zi este pentru România. Nu am stat ca să mă gândesc la varianta candidaturii la prezidențiale, am foarte multă treabă ca primar”, a declarat Lasconi pentru G4Media.ro.

Și publicația locală bitpress a scris că „tot mai mulți membri USR Argeș acreditează ideea că Elena Lasconi este cea mai bună variantă pentru prezidențiale”.

Comentarii