Episcopul Huşilor bate obrazul credincioşilor care se laudă că au cunoscut mari duhovnici

joi, 07 ianuarie 2021, 18:19
4 MIN
 Episcopul Huşilor bate obrazul credincioşilor care se laudă că au cunoscut mari duhovnici

Episcopul Huşilor, Ignatie, a vorbit, joi, cu ocazia slujbei oficiate de Sărbătoarea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, despre faptul că în societatea actuală oamenii au tendinţa de a se lăuda cu meritele altora, subliniind că “Dumnezeu nu ne vrea ipocriţi”.

Amintind de îndemnurile Sfântului Ioan adresate cărturarilor şi fariseilor, ierarhul a făcut o paralelă cu persoanele care încearcă în zilele noastre să se afirme public prin meritele altora.

“Cărturarilor şi fariseilor, Sfântul Ioan le spune să facă “roade vrednice de pocăinţă”. Să nu se laude că ei sunt fiii lui Avraam, să nu îşi revendice statutul de oameni care fac parte din poporul ales şi, în urma acestui privilegiu, să se gândească că ei sunt bineplăcuţi lui Dumnezeu în mod automat. Să nu îşi asume meritele altora. Să devină ei înşişi oameni în care să lucreze pocăinţa şi schimbarea vieţii. Din păcate, în societatea în care trăim, avem tendinţa să ne revendicăm de la meritele altora, să facem caz de ele, să căutăm asocieri cu oameni care au un anume statut intelectual sau social. Dumnezeu nu ne vrea ipocriţi, să ne lăudăm cu meritele altora. Domnul vrea ca noi înşine să ne punem la treabă, fie că este vorba de pregătirea noastră intelectuală, fie că este vorba de credinţa noastră sau de relaţiile dintre noi. Toate trebuie asumate personal. Nu putem spune că suntem oameni credincioşi, aducând în atenţie că am cunoscut mari duhovnici. Ne lăudăm că i-am întâlnit, ca în felul acesta ceilalţi să creadă despre noi că suntem oameni deosebiţi din punct de vedere spiritual, când noi ducem o viaţă discutabilă din punct de vedere moral”, a spus Ignatie.

Episcopul a menţionat că cei care fac caz de persoanele deosebite pe care le-au întâlnit, tocmai pentru ca ei înşişi să se pună într-o lumină favorabilă, de fapt nu fac nimic din ceea ce doresc să aducă în atenţie.

“Din nefericire, şi în multe din funcţiile publice acced oameni care nu au competenţele necesare, ci se bucură doar de privilegii şi de relaţiile pe care le au cu oameni competenţi. Stau în umbra acelora, deşi personal sunt foarte slabi în privinţa competenţelor necesare şi ocupă o funcţie pe care nu o merită. Se laudă cu acea funcţie şi profită de valoarea şi pregătirea altora”, a afirmat Ignatie.

Episcopul Huşilor a vorbit despre actualitatea mesajului Sfântului Ioan Botezătorul.

“Sfântul Ioan se adresează vameşilor – cei care colectau taxele pentru ocupantul roman. Majoritatea erau evrei, însă nu se bucurau de respect, pentru că erau consideraţi trădători, slujind pe cei ce au ocupat Ţara Sfântă. Pe lângă aceasta, mai erau şi corupţi. Adăugau la taxele pe care trebuiau să le perceapă. Sfântul Ioan le spune să nu facă nimic mai mult decât le este rânduit, să nu fure, să nu umble în buzunarele oamenilor, să nu fie corupţi. Oare acest cuvânt nu se adresează şi celor de astăzi, care nu ştiu să chivernisească cinstit şi înţelept banul public şi cred că pot să dispună oricând, într-o manieră incorectă, de acesta? Ostaşilor, Sfântul Ioan Botezătorul le spune să nu asuprească pe nimeni, să nu învinuiască pe nedrept şi să fie mulţumiţi cu solda pe care o primesc. Le spune să nu învinuiască pe nedrept pentru că este foarte important să nu calomniem, să nu dispreţuim în mod gratuit. În această categorie a ostaşilor am putea să-i identificăm pe cei care îşi fac o adevărată meserie – sunt ca nişte ostaşi care slujesc cu abnegaţie – din a denigra pe cei din jur”, a susţinut ierarhul.

El a adăugat că predica Sfântului Ioan, rostită cu mai mult de două mii de ani în urmă, poate reprezenta un reper şi în vremurile prezente, deoarece se adresează fiecăruia dintre noi.

“Ce le spune Sfântul Ioan oamenilor simpli? Dacă au două haine, să dea una celui care are mare nevoie. La fel şi cu mâncarea. Îndemnul Sfântului Ioan este ca ceea ce prisoseşte să dăm mai departe, să nu adunăm. Constatăm uşor că adunăm lucruri inutile, de care nu ne folosim. Ne prinde, pe fiecare dintre noi, tentaţia consumismului. Nu avem un mod raţional de a ne raporta la lumea materială. Consumăm în neştire, fără să ne gândim că sunt atâtea lucruri care nu ne folosesc”, a opinat Ignatie.

Episcopul Huşilor a oficiat, joi, Sfânta Liturghie în Parohia Micleşti, din Protopopiatul Vaslui. AGERPRES

Comentarii