Evoluţie favorabilă pentru tânărul cu piciorul tăiat de tren şi replantat la Spitalul de Copii

vineri, 20 ianuarie 2023, 02:50
1 MIN
 Evoluţie favorabilă pentru tânărul cu piciorul tăiat de tren şi replantat la Spitalul de Copii

Adolescentul în vârstă de 15 ani care a fost lovit de tren zilele trecute în gara din Vatra Dornei are o evoluţie favorabilă, conform medicilor care i-au replantat gamba stângă. „Pacientul de 15 ani care a suferit o amputaţie de gambă stângă are o evoluţie favorabilă. În cursul dimineţii de azi (n.red. joi) a fost admis în Blocul Operator pentru reevaluarea chirurgicală a membrului replantat şi continuarea intervenţiilor de reconstrucţie. Evoluţia locală şi generală este favorabilă”, a precizat dr. Sidonia Susanu, şefa Secţiei de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă de la Spitalul de Copii „Sf. Maria”. 

Adolescentul a trecut printr-o intervenţie dificilă care a durat 13 ore, realizată de o echipă multidisciplinară: ortopedie, chirurgie plastică şi pediatrică, ATI. Din echipa medicală care a realizat intervenţia de replantare a gambei stângi au făcut parte inclusiv medicii care au salvat şi braţele Alexiei Tudose, fata căreia i-au fost replantate mâinile amputate în urma accidentului grav care a avut loc în urmă cu o lună la Paşcani.

Accidentul a avut loc marţi dimineaţă, în jurul orei 7.40, iar conform presei locale din Suceava băiatul nu a auzit trenul venind pentru că avea căştile în urechi şi telefonul în mână. Adolescentul a fost transportat mai întâi la unitatea medicală din Vatra Dornei, iar ulterior cu elicopterul SMURD la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iaşi, având piciorul stâng amputat. 

SURSA FOTO: romaniatv.ro

Comentarii