Fabrică de antrenori la Iaşi

vineri, 13 septembrie 2019, 01:43
3 MIN
 Fabrică de antrenori la Iaşi

Federaţia Română de Fotbal organizează la FEFS şi la baza Tineretului cursurile pentru obţinerea licenţei UEFA B

 

 

 

Ani în şir, pentru a deveni antrenor de fotbal era nevoie să urmezi cursuri la Bucureşti, la Şcoala Federală de Antrenori. Actuala conducere a Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a decis ca începând de anul trecut cursurile Şcolii Federale să se deruleze şi în alte oraşe ale ţării, ţintele fiind centrele universitare. Primul pas a fost făcut în 2018 la Alba Iulia, care a găzduit cursurile pentru obţinerea licenţei UEFA B. După succesul avut, anul acesta a fost rândul Iaşului să fie casa celor care fac primii paşi în meseria de tehnician. Luna trecută a fost organizat examenul de admitere la cursurile pentru licenţa B, în urma căruia au fost selectate 25 de persoane. Între acestea se numără nume cunoscute din fotbalul românesc, precum Valentin Bădoi (fost jucător la FCM Bacău, Rapid, FCSB şi Craiova), Cristi Dănălache (campion cu Unirea Urziceni), Vasile Jula, care a evoluat la „U” Cluj, Bistriţa şi CFR Cluj, dar şi jucători activi precum Andrei Patache (FC Botoşani).

În această săptămână a fost programat primul modul din cele patru de câte o săptămână ale cursurilor care cumulează 120 de ore. Lucrările se derulează la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, al cărui decan, Beatrice Abălaşei, a sprijinit din plin cursurile şi la stadionul “Tineretului”, care a fost dotat recent cu un gazon sintetic de ultimă generaţie, donat de FRF. Cursurile sunt susţinute de coordonatori de licenţe – lectori acreditaţi UEFA, deţinători ai licenţei de antrenori cea mai valoroasă, PRO. Aceştia sunt Valentin Sinescu şi Răzvan Rotaru, care sunt supervizaţi de fostul mare internaţional şi tehnician Aurel Ţicleanu, vicepreşedinte al Comisiei Tehnice din cadrul FRF. Sinescu a lucrat la Astra Giurgiu, SCM Piteşti, Oţelul Galaţi şi Petrolul Ploieşti, colaborând, între alţii, cu Vasile Simionaş, Tibor Selymes şi Mircea Rednic. Rotaru a fost mâna dreaptă a lui Mihai Stoichiţă la Şerif Tiraspol şi Al Samliya (Kuwait), mai lucrând apoi la Concordia Chiajna, Petrolul, ACS Berceni, Anorthosis Famagusta şi la diferite loturi naţionale de juniori ale României.

Alături de ei au mai predat lecţii specifice lucrului cu “pitici” de 5-9 ani şi Dinu Todoran şi Liviu Negoiţă. La viitoarele module, la Iaşi vor mai veni pentru a preda fostul antrenor al FCSB, Mihai Stoichiţă, şi fostul internaţional Lucian Sănmărtean.

La finalul cursurilor, va fi organizat examenul de absolvire, cei care îl vor trece urmând a avea dreptul să lucreze ca antrenor secund la echipe de Liga a II-a şi a III-a şi principal la echipe de juniori formate din copii de 18 ani sau mai mici. În imagine de la stânga la dreapta: Marian Moldovan, Valentin Sinescu, Dinu Todoran, Răzvan Rotaru, Aurel Ţicleanu, Liviu Negoiţă, Bebe Manole.

Comentarii