Federaţia galeză a egalizat primele pe care le vor încasa echipele naţionale de fotbal, atât la feminin cât şi la masculin

miercuri, 18 ianuarie 2023, 18:47
1 MIN
 Federaţia galeză a egalizat primele pe care le vor încasa echipele naţionale de fotbal, atât la feminin cât şi la masculin

Federaţia galeză de fotbal a ajuns miercuri la un acord cu echipele sale naţionale de fotbal feminin şi masculin, privind egalizarea primelor de joc.

Federaţia galeză de fotbal este a cincea federaţie care stabileşte un raport egal la primele de obiectiv, atât pentru naţionala masculină, cât şi pentru cea feminină.

„În cadrul eforturilor Federaţiei pentru egalitate, suntem mândri să anunţăm că selecţionatele masculină şi feminină au convenit asupra unei structuri de remunerare egală pentru următoarele meciuri internaţionale”, se explică în comunicatul de presă publicat miercuri pe site-ul oficial al federaţiei galeze de fotbal.

Măsura va fi aplicată pentru Euro 2024 (masculin) şi Euro 2025 (feminni), urmând să acopere întreaga perioadă până la Cupa Mondială 2026 (masculin) şi Cupa Mondială feminină 2027.

Celelalte ţări care au stabilit prime de joc egale pentru ambele selecţionate sunt Statele Unite, Anglia, Brazilia şi Norvegia.

Comentarii