FOTO: Ansamblu de statui şi porţi din lemn în comuna Dobrovăţ

marți, 30 mai 2023, 12:54
1 MIN
 FOTO: Ansamblu de statui şi porţi din lemn în comuna Dobrovăţ

Un ansamblu de statui şi porţi din lemn va fi construit în comuna Dobrovăţ din judeţul Iaşi. Un anunţ în acest sens a fost postat pe pagina de Facebook – Forestmania. Mai jos redăm integral mesajul postat pe reţelele de socializare.  

“Comuna Dobrovăţ din judeţul Iaşi îşi va întâmpina oaspeţii cu un ansamblu de statui şi porţi din lemn cum nu s-au mai văzut!

În acest moment, sunt gata o parte dintre lucrări: o statuie impresionantă a domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt, pe cal, şi cinci statui religioase, ce par să-l binecuvânteze pe cel ce le priveşte… Statuile au doi metri înălţime şi sunt sculptate în lemn de stejar.

Vor mai fi construite, începând de mâine, şi două porţi mari, „păzite” de lupul dacic.

Primăria a iniţiat acest proiect anul trecut, cu scopul de a promova zona, care e foarte frumoasă. Există aici şi o mănăstire ctitorită de Ştefan cel Mare. Pentru a fi sigur că proiectul va fi reuşit şi dus la bun sfârşit, primarul a apelat la trei oameni foarte talentaţi în sculptura în lemn: Gabriel Pătraşc, Adrian Voican şi Ioan Ungur. Sunt puţini ca ei în România! Nu degeaba participă şi la concursuri internaţionale.

Vă ţinem la curent pe măsură ce prind contur şi celelalte lucrări. Felicitări, Gabriel, Ioan şi Adi!”

Comentarii