FOTO De ce avea răni pe față Cherecheș, prins în Germania la patru zile de la fuga din țară

miercuri, 29 noiembrie 2023, 12:25
2 MIN
 FOTO De ce avea răni pe față Cherecheș, prins în Germania la patru zile de la fuga din țară

Primarul Cătălin Cherecheș a fost prins marți seară de polițiștii din Germania, la patru zile de la fuga sa din România, înainte de a fi condamnat definitiv la 5 ani de închisoare. În fotografia pe care polițiștii germani i-au făcut-o la momentul prinderii, Cherecheș apare cu răni pe față și cu urme de sânge, explicația fiind că a încercat să opună rezistență.

În imagine, Cherecheș apare încătușat, cu sânge pe față și cu lovituri vizibile.

Surse judiciare spun că primarul din Baia Mare a opus rezistență în momentul în care a fost prins de polițiștii din Germania. Ar ar fi încercat să scape și a căzut și s-a lovit cu fața de asfalt.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Georgian Drăgan, a declarat miercuri că o instanță din Germania urmează să stabilească momentul când primarul va fi predat autorităților române.

„Urmează ca urmăritul internațional să fie prezentat instanței din Germania, iar autoritățile din acest stat vor decide momentul predării sale către autoritățile române, urmând ca acesta să fie adus sub escortă în România și încarcerat”, a declarat reprezentantul IGPR.

Filmul prinderii lui Cherecheș

Cătălin Cherecheș a fost prins marți seară în în Augsburg, Germania, fiind reţinut de polițiștii germani.

„În seara de 28 noiembrie 2023, în urma cooperării poliţieneşti internaţionale şi a schimbului de date şi informaţii dintre Poliţia Română şi autorităţile din Germania, Ungaria, Austria şi Italia, a fost localizat, depistat şi reţinut, de către poliţiştii bavarezi şi BKA, în Augsburg, un bărbat, de 45 de ani, din Baia Mare, urmărit internaţional”, a anunţat Poliţia Română.

Surse din Poliție spun că primarul din Baia Mare încerca să fugă din Germania marți seara. El se deplasa cu mașina, împreună cu o mătușă, circulând cu aproximativ 200 de km la oră.

„Au ajuns la o gară și încercau să scape de mașină și, eventual, să ia un taxi. Moment în care a fost prins de polițiștii bavarezi și de BKA”, au relatat sursele.

BKA (Bundeskriminalamt) este o agenție federală de investigații polițienești din Germania, subordonată Ministerului Federal de Interne. Competența principală a agenției o constituie coordonarea cooperării între forțele de poliție statele și federale; investigarea cazurilor de crimă organizată internațională, terorism și alte cazuri asociate cu securitatea națională.

Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fugit din țară vineri, cu câteva ore înainte de a fi condamnat definitiv la cinci ani de închisoare.

Comentarii