Fricile copiilor de la 0 la 17 ani. Teama ia diverse forme în timp

Adesea, părinții se îngrijorează neînțelegând ce se întâmplă cu ai lor copii care dintr-odată au un comportament ciudat și, fără să fi avut vreo traumă, devin temători în legătură cu lucruri care anterior nu păreau să reprezinte o problemă.

În articolul de astăzi, mi-am propus să vă dezvălui care sunt fricile, în funcție de vârstă, ale copiilor și adolescenților, pentru a fi pregătiți și a preîntâmpina eventuale neplăceri.

Încă de când se nasc, bebelușii experimentează teama care, în timp, odată cu trecerea anilor, va lua forme diverse.

0-6 luni: frica de pierdere a suportului; frica de senzații neobișnuite (cel mai frecvent putem observa reacțiile atunci când apa de la băiță este mai caldă sau mai rece față de cum sunt ei obișnuiți); frica de zgomote puternice (tresăriri, mai ales în somn); frica de mișcări bruște (fiți cât mai delicați cu bebelușul, indiferent de activitatea pe care o faceți cu el, eliminați graba și creați un ritual care să-i ofere siguranță și care să-i permită să urmărească fiecare pas al activității desfăsurate – schimbat hăinuțe, scutec, spălat, hrănit etc).

6-18 luni: anxietatea de separare (dacă până la 6 luni ai copilului puteați să-l lăsați în pătuț preț de câteva minute, în acest interval de la 6 luni și până la un an jumătate, există o probabilitate ridicată ca cel mic să simtă nevoia să stea mai mult în brațe sau să vă aibă sub ochii lui în permanență. Oferiți-i din plin îmbrățișările și apropierea fizică de care are nevoie, fără a vă gândi că îl răsfățați prea mult sau că se va obișnui să stea numai în brațe); frica de persoane/situații neobișnuite, noi (nu-l expuneți forțat niciunei persoane sau situații care îi generează emoții negative, fiți în pemranență lângă el și asigurați-l de suportul constant).

2-3 ani: frica de animale/creaturi imaginare (dacă vă spune că îi e teamă de un monstru de sub pat, tratați subiectul cât mai serios. Arătați-i că sunteți acolo să-l protejați, alungați-l împreună și evitați poveștile cu astfel de personaje sau explicați-i că ele nu există cu adevărat).

3-6 ani: frica de abandon față de persoana care îș îngrijește (din nou revine perioada în care copilul se simte mult mai legat de părinte și vă recomand să renunțați, în general, nu doar acum, la a-l amenința că dacă nu e cuminte plecați sau îl lăsați într-un anumit loc); frica de furtuni și întuneric (asigurați-l că îl înțelegeți și validați-i teama, însă fiți lângă el cu argumente potrivite vârstei prin care să înțeleagă că nu e niciun pericol).

6-10 ani: frici legate de școală (adaptarea în mediul școlar poate fi dificilă pentru unii copii, motiv pentru care nu este recomandat să apară critica dacă se simte copleșit față de sarcinile date sau dacă a luat o notă mică. De asemenea, este important să contribuim și să-l ajutăm la crearea unor relații pozitive cu învățătorul și colegii); frici legate de propria siguranță sau sănătate.

10-12 ani: temeri în legătură cu prietenii (copiii pot experimenta destul de frecvent dezamăgiri sau pot avea conflicte pe care să nu știe să le gestioneze. Important este să fie ascultați și sî îi ajutăm să găsească o soluție, fără a interveni în mod direct).

13-17 ani: se mențin preocupările legate de prieteni, acum se pot stabili prietenii pe viață; frica de stigmatizare, critică, socializare (stima de sine este afectată în perioada adolescenței și imaginea de sine poate fi afectată. Nu ezitați să apelați la psihoterapie în cazurile extreme); frici legate de relațiile romantice și de viitor (intrați în lumea copilului pentru a-i putea fi prieten și a ști cum să răspundeți nevoilor. Nu interziceți relații, lăsați-i să-și consume sentimentele în mod natural și evitați să vedeți probleme acolo unde nu sunt).