Furtună violentă în Turcia. Patru morți, zboruri anulate, sute de copaci dărâmați

luni, 29 noiembrie 2021, 19:15
1 MIN
 Furtună violentă în Turcia. Patru morți, zboruri anulate, sute de copaci dărâmați

Mai multe zone din Turcia, inclusiv Istanbulul, au fost lovite de o furtună deosebit de puternică. Patru oameni și-au pierdut viața, printre care și un cetățean străin, iar alte 19 persoane au fost rănite.

Vremea rea a făcut ravagii în Istanbul. Orașul cu 15 milioane de locuitori a fost lovit de rafale puternice de vânt.

O femeie a murit în cartierul Esenyurt, unde vântul a desprins o parte dintr-un acoperiș, care s-a prăbușit  asupra ei și asupra copilului acesteia, a raportat agenția de stat Anadolu. Copilul a supraviețuit, dar a fost rănit.

Biroul guvernatorului din Istanbul a declarat că alte trei persoane au fost ucise în oraș, inclusiv un cetățean străin. Nouăsprezece persoane au fost rănite, iar trei dintre acestea se află în stare gravă, se arată în comunicat, scrie Washington Post.

Rafalele au doborât și un turn cu ceas. Vânturile au smuls 33 de acoperișuri, au doborât 192 de copaci și 52 de semafoare și semne rutiere și au avariat 12 mașini, potrivit municipalității din Istanbul.

Bosforul, calea navigabilă îngustă care traversează orașul, a fost închisă traficului maritim, iar serviciile de feribot au fost anulate.

Cel puțin șase zboruri Turkish Airlines, programate să aterizeze la Istanbul, au fost redirecționate către orașele Ankara și Izmir, a declarat un purtător de cuvânt al companiei aeriene.

Aflați amănunte de pe antena3.ro.

Comentarii