Gabi Ruse uimeşte pe iarbă

joi, 13 iunie 2019, 01:43
3 MIN
 Gabi Ruse uimeşte pe iarbă

 

Evghenia Rodina este a treia jucătoare superioară în clasament, învinsă  la Nottingham de sportiva română care va reveni în Top 200 WTA

 

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse, locul 211 WTA, venită din calificări, a ajuns, ieri, în optimile de finală ale turneului de la Nottingham, cu premii de 250.000 de dolari. Calificată prin două victorii excelente, la Jana Cepelova (Slovacia) şi Chloè Pacquet (Franţa), Gabi a învins-o în primul tur pe favorita numărul 10, rusoaica Evghenia Rodina (76 WTA) numărul 76 mondial, scor 6-3, 6-3, într-o oră şi nouă minute. Gabriela a fost programată, iniţial să joace cu una dintre cele mai promiţătoare jucătoare tinere, ucraineanca Daiana Iastremska, însă aceasta a declarat forfait şi cum au mai abandonat şi alte jucătoare, s-a făcut o nouă repartizare şi românca a nimerit cu Rodina. Deşi clasată cu 45 de locuri mai jos, Gabriela a dominat autoritar primul set şi a avut oarece dificultăţi în cel de-al doilea, când şi-a pierdut de două ori serviciul. Însă românca a revenit la timp şi a reuşit să-şi adjudece finalul. Elena Gabriela Ruse va urca, aproape sigur, în Top 200 WTA, ea ocupând deja locul 192 în clasamentul life. În cursul anului trecut, Gabi a mai ajuns odată, în august în Top 200. În vârstă de 21 de ani, jucătoare dreptace, folosind reverul cu ambele mâni, Gabriela Ruse va avea parte de o nouă provocare, urmând a o întâlni pe jucătoarea elveţiană Viktorija Golubic (85 WTA) care a învins-o cu scorul de 6-1, 6-7, 6-3 pe rusoaica Ludmila Samsonova (153). Şi Monica Niculescu a avut adversară schimbată, în urma abandonului Iuliei Putinţeva. Ea a jucat aseară cu jucătoarea germană Tatjana Maria (144 WTA). Cele două românce se află şi pe tabloul de dublu. Ele vor juca în runda inaugurală cu echipa Sharon Fichman/Miyu Kato (Canada/Japonia). Turneul de la Nottingham se dispută pe iarbă. Competiţia face parte din categoria “International” şi are premii totale în valoare de 250.000 de euro. Campioana en-titre este australianca Ashleigh Barty (în 2018), care nu va evolua însă la ediţia din acest an Principalele favorite ale competiţiei sunt Caroline Garcia (28 WTA), Donna Vekic (22 WTA) şi Maria Sakkari (33 WTA). Turneul a fost serios perturbat de ploaie, în primele două zile nedisputându-se niciun meci. Rezultate: Donna Vekic (Croaţia) – Dalila Jakupovic (Slovenia) 6-2, 6-7, 6-0; Chloè Paquet (Franţa, lucky loser) – Ankita Ranta (India) 5-7, 6-4, 6-2; Ajla Tomlijanovic (Australia ) – Danielle Lao (SUA) 6-2, 6-3; Harriet Dart (Marea Britanie) – Vera Lapko (Belarus) 7-6, 3-6, 6-3; Maria Sakkari (Grecia) – Heather Watson (Marea Britanie) 6-4, 6-3; Bernarda Pera (SUA) – Katie Swan (Marea Britanie) 7-5, 6-1; Caroline Garcia (Franţa) – Naikhta Baines (Australia) 6-1,6-2

* Perechea Andreea Mitu/Mona Barthel (România/Germania) a fost eliminată, miercuri, în primul tur al probei de dublu din cadrul turneului de la s-Hertogenbosch, cu premii de 250.000 de dolari. Andrea şi Mona au fost învinse de echipa Ekaterina Alexandrova/Galina Voskoboeva (Rusia/Kazahstan), scor 3-6, 5-7, într-o oră şi 12 minute. A fost rândul turneului olandez să fie perturbat de ploaie, până la întrerupere jucându-se doar trei partide: Greetje Minnen (Belgia) – Margarita Gasparian (Rusia) 6-4, 6-4; Kirsten Flipkens (Belgia) – Lesia Ţurenko (Ucraina) 7-6, 7-5; Natalia Vihlianţeva (Rusia) – Anna Kalinskaia (Rusia).

 

 

 

Comentarii